Iohannis: Refugiații primiți de România nu sunt mulți, sunt ușor de gestionat, dar ne opunem cotelor
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că numărul refugiaților repartizați României nu este mare și fenomenul e ușor de gestionat, dar Bucureștiul se opune în continuare principiului "complicat” al cotelor obligatorii.
Șeful statului a spus că regretă faptul că decizia luată marți la Consiliul JAI, prin care România ar urma să primească în jur de 2.400 de persoane, a fost luată prin vot majoritar, "în loc să fie luată prin consens în baza unor negocieri și discuții”.
Iohannis a reiterat faptul că nu crede că impunerea, printr-un vot majoritar, a cotelor obligatorii rezolvă această problemă, deoarece împărțirea matematică nu ține cont de realitățile din fiecare țară.
Președinte a explicat că decizia luată marți nu se va rediscuta în Consiliul European.
"Decizia a fost luată de către Consiliul JAI care e competent pe această chestiune și nu are nevoie nici de o revotare în Consiliu, nici de o validare în Consiliu. Decizia e bun luată”, a spus el.
Nu contestăm decizia, așteptăm să vedem ce obțin alții la CJUE
Întrebat
dacă și România intenționează să se adreseze Curții de
Justiție a UE după votul din JAI, Iohannis a negat, spunând că "vom
aștepta rezultatul
acestor contestări”.
Totodată,
el a spus că, deși chestiunea nu se află pe agenda Consiliului
European, vor fi voci
care vor dori să-și exprime punctul de vedere în
legătură
cu ce s-a întâmplat
marți.
"Și eu îmi voi exprima nemulțumirea legată de modul în care s-a procedat. În loc să se găsească o soluție prin consens s-a forțat un vot, lucru neobișnuit și, după părerea noastră, inoportun”, a subliniat Iohannis.
El a mai precizat că la reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern, care începe marți seara la 19:00, ora României, se va discuta despre "soluții mai profunde”, care vizează țările de unde vin refugiații și statele unde sunt tabere de refugiați.
Nu ne-am trezit cu un număr mare de refugiați, știam acest lucru
Deși anterior șeful statului a spus că România poate primi doar 1.785 de refugiați, în conferința de miercuri Iohannis a afirmat că "numărul de refugiați, pe care ar urma să-i primească România, în realitate nu e mare”, mai ales că ei nu vin în următoarele săptămâni.
"Problema poate fi gestionată ușor în România și cred că e bine să ne arătăm solidaritatea cu celelalte state membre (...) Sunt convins că se găsesc ușor căi pentru gestionarea acestui fenomen”, a susținut președintele.
El a punctat faptul că în România nu vor fi "situații cum au fost în țările vecine”.
Nu suntem împotriva refugiaților, ci a principiului cotelor
România nu este împotriva primirii de refugiați, a explicat președintele, argumentând că Bucureștiului nu i se pare "oportun” calculul pe baze obligatorii.
"Problema nu e complicată în acest moment, principiul e complicat”, a susținut Iohannis, argumentând că sistemul cotelor propus de CE a adus în discuție "un mecanism care face întreaga problemă foarte complexă, fiindcă se pun în discuție principiile după care lucrează UE”.
Întrebat cum vom integra numărul de refugiați cu care "ne-am trezit”, Iohannis a replicat: "Acuma cu ne-am trezit e un fel de a zice. Noi am știut cu toții, fiindcă ne uităm la televizor, că vorbim de mai mulți refugiați, ba chiar vorbim de o criză gravă a refugiaților în țări care sunt foarte apropiate geografic de noi”.
"Deci nu ne-am trezit, noi am știut că sunt mulți care vin. Și dintre aceștia mulți eu am considerat că numărul care ar trebui să fie primit de România nu e unul prea mare pentru administrația românească”, a punctat Iohannis.
Referitor la construirea de noi tabere, șeful statului a spus că nu va fi nevoie, deoarece refugiați care vin în aceste centre sunt înregistrați și apoi sunt trimiți în altă parte, nu stau ani de zile în aceste centre.
Pe 7 septembrie, Iohannis spunea că România a propus primirea a 1.785 de refugiați pentru că atâtea locuri de cazare sunt disponibile.
"Deci, 1.700 și ceva, atâția refugiați pot veni maxim în România, fiindcă atâtea locuri de cazare sunt disponibile. Mai mult, nu”, a spus răspicat Klaus Iohannis.
Cum vor fi selectați refugiații
Întrebat cum vor fi selectați refugiații, președintele Klaus Iohannis a afirmat că până acum nu s-a discutat în niciun fel despre "o selecție” a acestora.
Procedura va trebui detaliată de către cei care se vor ocupa de chestiune, a spus șeful statului, adăugând că există o propunere de stabilire a unui responsabil în acest sens.
Propunerea ar urma să fie discutată la reuniunea de miercuri.