Deputatul neafiliat Remus Borza a declarat miercuri, de la Tribuna Parlamentului, că indemnizaţia de 9.000 de lei pe care parlamentarii o primesc este "decentă”, întrucât aleşii nu pot veni "desculţi” la serviciu.

"Şi alaltăieri, când am discutat pe moţiunea simplă pe muncă am vorbit despre ipocrizia şi populismul unor colegi. Ce ipocrizie e mai mare decât să votezi împotriva propriilor indemnizaţii şi să te calci pe picioare la casierie ca să le încasezi? Nu am văzut niciun semnatar din cei 52 pe moţiunea simplă că s-au legat cu lanţuri ca o formă de protest împotriva acestor indemnizaţii sau că au refuzat să le încaseze, după cum nici la USR nu am văzut niciun coleg care să dea o declaraţie la casierie prin Secretariatul general, că refuză încasarea indemnizaţiei", a declarat deputatul neafiliat Remus Borza, criticând discursul opoziţiei cu privire la majorarea indemnizaţiilor pe care le primesc parlamentarii, scrie Mediafax.

"Dragii mei, până la urmă indemnizaţia este un drept constituţional pe care ca orice demnitar avem dreptul să o încasăm. Ce pretenţii aveţi? Să venim desculţi, să venim în cioareci, în opinci, în blugi? (...) Este o indemnizaţie decentă 9.000 de lei. Nu spun că e mică, nu spun că e mare. (...) Un demnitar prost plătit este vulnerabil la prostie şi la corupţie. Haideţi să punem la adăpost demnitarii ţării de astfel de tentaţii! (...)”, a mai spus Borza.