REPER le cere lui Ciucă și lui Kelemen Hunor să explice legăturile pe care le au cu Viktor Orban

Formațiunea REPER le cere premierului Nicolae Ciucă și vicepremierului Kelemen Hunor să explice legăturile pe care le au cu liderul proputinist, rasist și xenofob al Ungariei, Viktor Orban.
”Îi cerem vicepremierului Kelemen Hunor să ia poziție de urgență în chestiunea declarațiilor rasiste ale lui Viktor Orban și să explice public apropierea sa de regimul de la Budapesta. Faptul că domnia sa este un cetățean român de etnie maghiară nu îi scuză în niciun fel derapajele politice, dimpotrivă, îl obligă la un comportament responsabil și onest față de toți cetățenii României. Domnul Hunor este obligat moral de statutul său politic, de funcția de președinte al UDMR și de poziția de vicepremier să se dezică urgent și fără ezitare de declarațiile iresponsabile ale amicului său politic. Le este dator cetățenilor români, maghiari, ucraineni și europeni cu o explicație clară a propriilor sale alegeri politice”, se arată într-un comunicat al partidului condus de eurodeputații Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru.
REPER consideră ”revoltător” faptul ca un politician român care ocupă poziția de vicepremier să fie un apropiat și un susținător al premierului Ungariei, Viktor Orban.
”Declarațiile făcute de acesta la Băile Tușnad dovedesc fără nicio urmă de îndoială că avem de-a face cu un personaj politic toxic, susținător fățiș al acțiunilor regimului rus condus de Vladimir Putin, rasist, xenofob și sabotor al proiectului european. Este bine cunoscută blocarea sancțiunilor europene de către guvernul de la Budapesta, incapabil în nenumărate rânduri de solidaritate europeană. Faptul că ministrul de externe ungar a mers la Moscova pentru a obține favoruri de la regimul criminal de la Kremlin este descalificant pentru un politician din Uniunea Europeană și dovedește o lipsă de respect pentru victimele războiului din Ucraina”, potrivit comunicatului.
În același timp, REPER îi cere premierului Nicolae Ciucă să se ducă în Parlamentul României în prima sesiune parlamentară din această toamnă pentru a explica de ce tolerează o coaliție guvernamentală din care face parte o formațiune politică tolerantă și chiar prietenă cu sabotori ai proiectului european:
”Acesta nu este interesul național al României. Indiferent cât de importante sunt pentru domnia sa voturile parlamentarilor UDMR, premierul Ciucă nu poate ignora iresponsabilitatea unor politicieni care sfidează politica națională a României într-o situație de maximă criză. Suntem un stat care a decis să meargă pe drumul european, care respectă dreptul internațional și refuză să accepte războiul ca soluție politică. Cetățenii români suferă restricții și privațiuni economice din cauza Kremlinului, iar în Guvernul României avem un vicepremier care susține și promovează poziții proruse. Este o responsabilitate de care premierul Ciucă nu se poate dezice, iar tolerarea acțiunilor și asocierilor politice ale liderilor UDMR nu mai pot fi ignorate”.
REPER precizează că înțelege și respectă drepturile comunității maghiare, dar ”constată că UDMR care s-a erijat în singurul reprezentant politic al acestei comunități a ales un parteneriat politic cu un lider periculos și iresponsabil care ocupă pentru moment scaunul de premier al Ungariei”.
”Nu dorim interzicerea evenimentelor de la Băile Tușnad, nu cerem interzicerea lui Viktor Orban la astfel de evenimente pentru simplul fapt că acesta este liber să se facă singur de râs printr-un discurs anacronic și ridicol. Dar este inadmisibil guvernul României să tolereze, în tăcere, afirmații naziste din partea unui șef de guvern din Europa, iar politicieni români care conduc Guvernul României să nu sancționeze, ba chiar să gireze astfel de evenimente și să se asocieze cu astfel de personaje toxice”, mai precizează formațiunea politică înființată recent prin desprinderea de USR.
Background
Premierul ungar Viktor Orban a făcut săptămâna trecută mai multe declarații problematica la Băile Tușnad, vorbind de ”puritatea” națiunii ungare și de faptul că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt ”națiuni”.
El n-a uitat nici de vechiul său ”inamic” Soros: : ”Acum se pomenește mai puțin despre migrație, dar credeți-mă că nimic nu s-a schimbat. Bruxellesul, împreună cu trupele lui Soros, dorește să ne oblige să îi primim pe imigranți. Ne-au dat și în judecată pentru sistemul de apărare a frontierei și chiar am fost condamnați. Dacă nu ar fi fost criza din Ucraina, atunci această condamnare ar fi fost pusă în practică”.
În România au reacționat doar partidele politice și ministrul de externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu acordat Digi24.ro. Administrația Prezidențială și Guvernul au tăcut până acum.
Comentarii