Nepotismul a creat în Primăria Iași problema clasică în organizațiile în care toți sunt rude: „Nu te poți certa cu nimeni, că poate fi soțul cuiva aflat mai sus în ierarhie”, scrie Reporteris.ro.

Secretara primarului, Ioana Turtă, a evoluat spectaculos pe scara socială: e și membru CA la Ecopiața, iar din 2017 și-a angajat soțul la Servicii Publice. Cel mai mare clan este al fostei directoare de la SPI: Luminița Sălceanu are noră, doi frați și o cumnată angajați în Primărie, relatează publicația citată.

Mulți soți și soții veniți în funcții-cheie, odată cu ascensiunea lui Mihai Chirica, creează o sectă impenetrabilă, în care nimeni nu dă socoteală pentru faptele sale. Exemplu: Mihaela Tulică (vară de-a doua și cumătră a lui Chirica), fostă gardian la poartă, a fost pusă șefă la Control Urbanism, unde s-au dat șpăgi cu nemiluita de către mafia imobiliară. E și acum în funcție.

Oameni aflați în posturi cheie sau în grațiile primarului Mihai Chirica au reușit să-și aducă neamurile în Palatul Roznovanu sau în direcțiile subordonate. Soț, soție, frate, soră, fiu, fiică sau nepoată, așa merg gradele de rudenie. Încrengături și cumătreli pe care nici cei mai vechi salariați nu reușesc să le mai cuprindă în totalitate, notează Reporteris.ro, care a descoperit 51 de familii angajate în Primăria orașului Iași.