PSD și USR se ceartă care să inițieze demersurile pentru demiterea lui Niculae Bădălău, arestat preventiv pentru 30 de zile, din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi.

PSD a depus luni o solicitare la Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului pentru declanșarea procedurii de revocare a domnului Niculae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi. Și USR a depus tot luni o solicitare în acest sens.

Citește și: Niculae Bădălău își va petrece următoarea luna în arest preventiv

Social-democrații spune că votul pentru revocare va fi exprimat în ședința comună a Comisiilor de buget, finanțe și bănci din Senat și Camera Deputaților, iar ședința va fi organizată imediat după reluarea lucrărilor Parlamentului, întrerupte, din motive de securitate, de evenimentele legate de reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO. 

"Rațiunile de Securitate care au stat la baza amânării lucrărilor comisiilor sunt cunoscute, de altfel, de liderii grupurilor parlamentare ale USR, care, în mod populist și demagogic, au acuzat că PSD prelungesc revocarea domnului Niculae Bădălău", a transmis USR printr-un comunicat de presă.

În același timp, social-democrații solicită USR să se abțină să critice reacțiile PSD în acest caz.

"Este profund imoral și demagogic ca USR să critice conduita altor partide în privința integrității politice, atâta timp cât protejează <penalii USR din funcții publice>, sfidând fără jenă cetățenii români cărora le promiteau curățarea clasei politice de astfel de personaje controversate. În USR s-a instituit practica <Alături de penali în funcții publice> chiar de la vârful partidului! Au făcut scut pentru apărarea colegilor lor acuzați de fapte penale grave și de incompatibilitate. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, are o decizie de incompatibilitate din partea ANI și o sesizare penală la DNA din partea aceleiași instituții, pentru că s-a numit pe sine director într-un proiect al primăriei și a încasat bani, în plus față de indemnizația de primar și de limitele impuse de lege. La Brașov, primarul Allen Coliban a aprobat virarea a 1 milion de lei din banii primăriei către un ONG care a fost fondat de domnia sa și care are sediul la domiciliul său, iar DNA a deschis deja o anchetă în acest caz", punctează PSD.

Președintele USR, Cătălin Drulă, le-a scris marți pe Facebook celor din PSD să nu mai apare hoții și să declanșeze revocarea lui Bădălău în Parlament
 
 "A mai trecut o zi în care Bădălău este vicepreședinte al Autorității de Audit de la Curtea de Conturi, responsabil de PNRR. Cum face asta din pușcărie? Participă la ședințe cu Comisia Europeană din arest? Așa știu PSD și PNL să compromită România în fața partenerilor europeni. Nu mai apărați hoții! Declanșați revocarea lui Bădălău în Parlament", a scris Drulă.

Luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat că solicitarea USR privind revocarea din funcție a lui Niculae Bădălău este "una demagogică", pentru că, spre deosebire de PSD, "zilele acestea au făcut scut în partea celor care au probleme de integritate sau probleme penale", potrivit Agerpres.

"Pot să dau exemplul doamnei Clotilde Armand, pot să dau exemplul primarului de la Brașov, al primarului Viziteu și așa mai departe, pentru că lista la ei este foarte foarte lungă de oameni care sunt în funcții administrative astăzi, primari de sector, primari de municipii și care au probleme fie de integritate, fie de natură penală, iar USR a înțeles să îi apere pe aceștia uitând de 'Fără penali în funcții publice'", a menționat Oprea.