Plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, a votat marți rezoluția privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

UPDATE

MAE salută adoptarea rezoluției Parlamentului European referitoare la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România și Bulgaria, respectiv eliminarea controalelor la frontierele interne, terestre, maritime și aeriene, votate în plenul Parlamentului European.

"Prin această rezoluție, Parlamentul European îndeamnă Consiliul să prezinte cât mai curând cu putință un nou proiect de decizie privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Româna și Bulgaria și să ia o decizie imediată pentru eliminarea controalelor la frontierele interne. Această rezoluție întărește poziția constantă exprimată în repetate rânduri de Parlamentul European și reiterează importanța admiterii României și a Bulgariei în Spațiul Schengen. Totodată, rezoluția reconfirmă faptul că România este pregătită pe deplin pentru aderare și îndeplinește responsabilitățile care îi revin potrivit statutului de stat Schengen, contribuind astfel la securitatea tuturor cetățenilor europeni", se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

***

Rezoluția al cărei raportor este liderul socialiștilor europeni, bulgarul Serghei Stanișev, a fost adoptată cu 514 voturi "pentru", 104 "împotrivă" și 38 de abțineri.

Rezoluția e nonlegislativă, având doar rolul unei declarații politice, în condițiile în care Parlamentul European nu are niciun cuvânt de spus în privința acceptării unor state în Spațiul Schengen.

Dezbaterea pe marginea raportului a avut loc luni seara, prilej pentru unii eurodeputați români să acuze Olanda că se opune aderării României la Spațiul Schengen, deoarece nu i se vinde Portul Constanța.

În mai, eurodeputații au cerut Consiliului UE să aprobe intrarea României și Bulgariei în zona de liberă circulație, în contextul raportului anual privind situația la zi din Spațiul Schengen.