RISE a urmărit o celebră șpagă românească - primită de Radu Mazăre - până în insula Madagascar din sud-estul Africii. Aici, banii au ajuns într-un complex turistic, ridicat pe o plajă exotică ascunsă după o pădure tropicală.

Șpaga ar fi fost intermediată de magnatul Elan Schwartzenberg, prieten vechi cu Mazăre și cel care alimenta sistematic contul bancar al acestuia. Colaborarea lor s-a întins peste un deceniu, dar a sfârșit prost când Mazăre a fost săltat de DNA. Schwartzenberg era deja plecat din țară. Poliția îl caută de un an, dar l-a pierdut, între timp, și pe cel acuzat că a plătit mita: israelianul Avraham Morgenstern, dispărut recent fără urmă, se arată în investigația jurnaliștilor de la Rise Project.

Niciun străin nu poate să cumpere, ca persoană fizică, pământ în Madagascar, una dintre cele mai exotice destinații turistice de pe mapamond. În Țara Malgașilor, cum mai este cunoscută insula africană, a patra ca mărime din lume, străinii pot doar să închirieze terenuri de la localnici. Așa a făcut și politicianul Radu Mazăre, în urmă cu cinci ani, când încă era primar al Constanței.

Pe 24 aprilie 2012, Mazăre a închiriat un teren de aproape 1,8 hectare pe malul Oceanului Indian, în nord-estul insulei. Mai exact, în Andovokonko Bay, localitatea Ankorikahely. Contractul se întinde pe 99 de ani și a fost semnat și de fratele său, Mihai Mazăre, care se ocupa, în paralel, și de înființarea companiei Ocean Dunes SARL – proiectată să ridice un complex turistic pe terenul abia închiriat.

Radu Mazăre a spus atunci că terenul era al unui trib local, iar asta a întârziat semnarea documentelor: ”Nu aveau acte pentru pământ. Din cauza asta a durat cam patru luni până când a fost gata. Au dezgropat urnele străbunilor, au măsurat, au intabulat, au trecut terenul prin toate formele legale”. Asta declara politicianul pe 26 aprilie 2012, la două zile după ce semnase contractul de închiriere. 

RISE a descoperit că ”tribul” lui Mazăre era, de fapt, un tânăr malgaș cu străbuni în România. Îl cheamă Dorin-Freeman Manahadray și este proprietarul celor 1,8 hectare. 

Citiți continuarea pe www.riseproject.ro.