România se retrage din două bănci rusești, ca urmare a sancțiunilor decise de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, a anunțat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.

"Avem două proiecte de lege foarte importante. Este vorba de proiecte prin care am decis să ne retragem din cele două bănci rusești - Banca Internațională de Colaborare Economică și Banca Internațională de Investiții. Prin cele două proiecte de lege asigurăm cadrul legal de retragere și astfel ne îndeplinim obligațiile asumate în conformitate cu deciziile luate la nivelul UE cu privire la sancțiunile împotriva Rusiei", a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

Proiectul de lege privind denunțarea Convenției privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, și a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenției privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea Băncii Internaționale de Cooperare Economică, precum și a Statutului acestei bănci, informează Agerpres.

Al doilea proiect de lege vizează denunțarea Acordului interguvernamental privind înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, și a Protocolului de modificare a Acordului privind înființarea Băncii Internaționale de Investiții și a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana și semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova.

+++

Cele două proiecte au fost adoptate de Guvern, iar acestea intră în dezbaterea și votul Parlamentului. Până atunci se vor purta negocieri pentru retragerea oficială din cele două bănci, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.