S-a tăiat finanțarea pe semiconductori din PNRR, dar Ciucă vorbește despre investiții în domeniu

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit joi cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, AHK, iar discuțiile au vizat dezvoltarea domeniului microelectronicii în România.
Întrevederea a avut în vedere o serie de discuții despre Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologie Comunicațiilor (IPCEI ME/CT) și a constituit o ocazie de reconfirmare a menținerii angajamentului asumat de România în vederea creării unui ecosistem de microelectronică, spune Guvernul într-un comunicat de presă.
Proiectul IPCEI ME/CT stimulează competitivitatea industriei, aduce contribuții prin creșterea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă și poate oferi soluții sau remedieri pentru disfuncționalitățile pieței pentru că reunește cunoștința, expertiza, resursele financiare și actorii economici din întreaga Uniune Europeană.
"Digitalizarea sustenabilă este în continuare o prioritate pentru România, de aceea acest apel care sprijină direct dezvoltarea domeniului microelectronicii în România – o provocare existentă și la nivelul UE, se va bucura de susținerea noastră și de alocările bugetare agreate. Astfel de inițiative, care reunesc sectorul public și pe cel privat aduc beneficii nu doar la nivelul tranziției digitale, ci au un impact strategic considerabil la nivel economic, reconfirmând atractivitatea României în fața investitorilor naționali și internaționali. Avem în vedere, în mod evident, și industria de automotive și oportunitatea de a deveni o destinație dezirabilă și pentru producția de semiconductori, cu ajutorul celor patru Digital Innovation Hubs pe care proiectul le prevede”, a afirmat Ciucă.
Pentru a întări angajamentul de implicare coerentă, sistematică în dezvoltarea industriei de microelectronică, conform planului agreat cu Comisia Europeană, prim-ministrul a propus menținerea unui dialog constant și stabilirea unei serii de întâlniri între beneficiarii direcți ai proiectului, beneficiarii indirecți și reprezentanții Guvernului. Aceste întâlni vor asigura latura palpabilă și predictibilă a proiectului, prin prezentarea datelor pragmatice din teritoriu legate de activitățile și capacitățile ecosistemului.
Potrivit unui document consultat de Economedia, Guvernul a tăiat 2,1 miliarde de euro din PNRR, după o creștere economică peste așteptări, iar printre reformele tăiate se numără, paradoxal, cea pe semiconductori, de 500 milioane euro (C9 – I4. Proiecte transfrontaliere și multinaționale – Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare).
Tăierea vine în contextul în care formula de alocare a fondurilor pentru PNRR a fost determinată de numărul populației, rata șomajului și PIB-ul pe cap de locuitor, urmând ca, în funcție de evoluția reală a PIB-ului, să se determine o revizuire a sumelor primite. Datorită evoluției pozitive a PIB-ului, în cazul României a fost prevăzută la 30 iunie 2022 o revizuire negativă a contribuției financiare in valoare de 2.110.858.750 EUR.
Comentarii