Deputatul PNL Florin Roman ar fi fost lovit cu genunchiul în nas de fostul său coleg de partid, Dan Vîlceanu, exclus din grupul parlamentar.

UPDATE

Dan Vîlceanu, sancționat că l-a bătut pe Florin Roman: va primi cu 50% mai puțin la leafă 

+++

Deputatul Florin Roman a mers la Institutul de Medicină Legală pentru certificatul medico-legal, iar Poliția din Parlament face verificări în urma altercației.

+++

Gandul.ro a publicat prima dată clipul video în care se vede cum deputatul Dan Vîlceanu îl îmbrâncește și lovește pe Florin Roman. Ulterior, el a fost făcut public de Camera Deputaților și surprinde imaginile preluate de la sistemul video din clădire.

Un clip video ulterior momentului agresiunii a fost postat și de digi24.ro, iar Florin Roman apare ștergându-se la nas. 


+++

Florin Roman a povestit la finalul ședinței de plen de marți cum s-a ajuns să ia bătaie de la fostul lui coleg.


+++

Scandalul a pornit în plenul de marți de la Camera Deputaților, când cei doi s-au contrat. Unele surse spun că Florin Roman ar fi vrut să-l muște de ureche pe Dan Vîlceanu, moment în care acesta i-a dat cu genunchiul în nas.

Ulterior, Roman a fost surprins în plen cu o batistă la nas.

"Astăzi am trăit un momement prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vilceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen. În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului. Am evitat orice ripostă, pentru ca respect mandatul de parlamentar. În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancționare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!", a povestit Florin Roman pe pagina lui de Facebook.

Liderul PNL, Nicolae Ciuc, a reacționat și el pe pagina de Facebook, afirmând că "violența fizică este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât se întâmplă aici, în Palatul Parlamentului".

"Am fost trimiși aici de oameni, ca să lucrăm pentru ei și pentru interesul comun al societății. Avem datoria morală de a da un exemplu de comportament decent și civilizat, cu respectarea regulilor. Cum putem face mai bine pentru țară și pentru români dacă nu putem respecta reguli de bază? Atacul asupra domnului Florin Roman arată măsura unei lipse de caracter și conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu, condamnabilă și inacceptabilă. Cer conducerii Camerei Deputaților să ia măsurile necesare în această situație", a spus Ciucă.

Deputatul Dan Vîlceanu a declarat pentru G4Media că "nu a fost o bătaie, doar l-am luat după umeri și l-am condus afară din sala de plen după ce am avut un schimb de replici".

"Totul a început cu provocarea lui, a început să îmi spună cuvinte grele când eu eram în bancă în sala de plen alături de un coleg. I-am răspuns și eu, situația s-a tensionat și l-am scos afară. Dar nu ne-am bătut”, a explicat Dan Vîlceanu.

+++

Pe 3 iulie 2023, deputatul de Gorj Dan Vîlceanu a fost exclus din partid, a anunțat șeful formațiunii, Nicolae Ciucă.

El a declarat că partidul a dat curs "unei solicitări a filialei Gorj în ceea ce privește exprimarea solicitării de excludere din partid a deputatului Dan Vîlceanu”.

Dan Vîlceanu a fost ministru al Proiectelor Europene în Guvernul Ciucă și este un apropiat al fostului premier și șef al PNL, Florin Cîțu.

Pe 6 aprilie, Dan Vîlceanu a demisionat din funcția de ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, la scurt timp după ce a demisionat și din funcția de secretar general al PNL, în urma tensiunilor din partid iscate după înlăturarea lui Florin Cîțu de la conducerea partidului și impunerea lui Nicolae Ciucă.

După instalarea Guvernului PNL-PSD, fosta echipă din jurul lui Florin Cîțu s-a rupt, majoritatea oamenilor fiind acum alături de Nicolae Ciucă.

El, alături de Florin Cîțu, au criticat în repetate rânduri alianța cu PNL cu PSD și l-au criticat pe Nicolae Ciucă.