#Time2VoteȘapte candidați independenți și 23 de partide s-au înregistrat pentru alegerile europarlamentare

Șapte candidați independenți și 23 de formațiuni politice s-au înregistrat la Biroul Electoral Central în vederea alegerilor pentru Parlamentul European ce vor avea loc în 26 mai, se arată într-o analiză Mediafax.
România va trimite 33 de deputați în Parlamentul European, cu unul mai mult decât în legislatura anterioară. Componența Parlamentului este schimbată de Brexit, dat fiind că Marea Britanie nu va mai avea reprezentanți în legislativul de la Strasbourg după ieșirea din Uniunea Europeană, iar numărul total al eurodeputaților scade la 705.
În România, campania electorală începe pe 27 aprilie și se încheie pe 25 mai, la ora 7.00.
Pentru cele 33 de mandate candidează, conform listelor depuse la BEC, aproape 700 de persoane. Dar dintre toate mișcările politice, doar 7 au șanse să treacă de pragul electoral de 5%.
Potrivit celor mai recente previziuni ale Parlamentului European, publicate vineri, PSD ar lua 29% din voturi, PNL - 24,7%, Alianța 2020 USR PLUS ar obține 14,2%, ALDE - 10,7%, Pro Romania - 9,6%, iar UDMR și PMP ar fi foarte aproape de prag, cu 5%, respectiv 4,7%, din opțiunile electoratului.
Partidul Social Democrat are pe listă 43 de candidați, începând cu actualul ministru al fondurilor europene, Rovana Plumb, care este urmată de jurnalista Antena 3 Carmen Avram și senatorul PSD Claudiu Manda. În primii zece candidați mai sunt Cristian Terheș, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoș Benea, Victor Negrescu și Andi Cristea.
Partenerul de coaliție al PSD, ALDE, are 42 de candidați pe lista depusă la BEC, cu actualul eurodeputat Norica Nicolai în fruntea listei. Urmează Daniel Barbu, Renate Weber, Ovidiu Silaghi, Varujan Vosganian, Andrei Gerea, Radu-Lucian Dumitrescu Silaghi, Eusebiu Pistru, Victor-Horia Toma, Ștefan-Sorin Umbrărescu.
Partidul Național Liberal își deschide lista la europene cu realizatorul TV Rareș Bogdan, urmat de primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, europarlamentarii Siegfried Mureșan, Daniel Buda și Adina Vălean. În primii 10 din cei 43 de liberali se numără și Vasile Blaga, fost co-președinte al partidului, Dan Motreanu, fost deputat, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, și europarlamentarii Cristian Bușoi și Marian-Jean Marinescu.
Lista celor 43 de candidați ai alianței USR-PLUS este deschisă de Dacian Cioloș, care este urmat de Cristian Ghinea (USR), Dragoș Pîslaru (PLUS), Clotilde Armand (USR), Dragoș Tudorache (PLUS), Nicolae Ștefănuță (USR), Vlad Botoș (USR), Ramona Strugariu (PLUS), Vlad Gheorghe (USR) și Alin Mituță (PLUS).
Pro România are 33 de candidați pe lista validată de BEC. Pe primul loc este președintele partidului Victor Ponta - care a spus însă că nu va merge în Parlamentul European. El este urmat de comisarul european Corina Crețu, fostul prim-ministru Mihai Tudose și fostul premier al Republicii Moldova Iurie Leancă. Pe locurile următoare sunt Geanina Pușcașu, Gabriela Podașcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu și Ionela Danciu.
Partidul Mișcarea Populară își deschide lista cu fostul președinte Traian Băsescu, iar pe al doilea loc se află președintele partidului, Eugen Tomac. Pe alte locuri fruntașe sunt Ioana Constantin, Marius Pașcan, Simona Vlădică, Robert Turcescu, Teodora Desagă, Petru Movilă, Cătălina Bozianu și Cătălin Bulf.
UDMR are în total 43 de candidați. Lista Uniunii la alegerile pentru Parlamentul European este deschisă de actualul eurodeputat Iuliu Winkler, urmat de președintele FUEN, Lorant Vincze, pe ultimul loc fiind președintele formațiunii, Kelemen Hunor.
UNPR a depus la BEC o listă de 43 de candidați, deschisă de Ilie Năstase și Anghel Iordănescu. După ce Sebastian Ghiță s-a retras din cursă, președintele PRU, Bogdan Diaconu, este pe primul loc al listei formațiunii pentru alegerile europene.
Dreapta Liberală deschide lista cu președintele partidului, Viorel Cataramă, care este urmat de mai mulți antreprenori, în timp ce eurodeputatul neafiliat Cătălin Ivan (fost PSD) candidează pentru alegerile europarlamentare din partea noului partid PRODEMO.
Partidul Democrației și Solidarității - Demos are o listă de 12 candidați, validată de BEC. Candidații sunt: Claudia Linda Sziga, Andreea Iorga-Curpan, Daniela Veronica Gabor, Andreea Monica Petruț, Flavia Iulia Matei, Amalia Epure-Ilieș, Roxana Păduraru, Elena Iulia Trifan, Mihaela Biolan, Claudiu Ștefan Crăciun, Joachim Froedrich Cotaru, Daniel Ciprian Iancu.
În competiția alegerilor pentru Parlamentul European sunt înscriși și șapte candidați independenți: Ana-Daniela Dobre, Octavian-Iulian Tiron, Gregorian Carmen Tudoran, George-Nicolae Simion, Peter Costea, Gabriela-Ștefania Nuț, Luminița Velciu, menționează analiza Mediafax.
de Sandie Shaw 04 Mai 2019 15:52
de Nina 04 Mai 2019 23:08
de Tony 09 Mai 2019 11:31
de tot eu 09 Mai 2019 11:51
de un alt ,,eu'' > tot eu 13 Mai 2019 09:12
de popor 15 Mai 2019 02:34
Multumesc
de Bobo 26 Mai 2019 14:58
de Magyari Gyongyi 16 Mai 2019 10:52
Ungureanu Dezso Mihail from România????????????????????????????????????
de Nicu 16 Mai 2019 11:49
de eu 16 Mai 2019 13:56
de Florean 17 Mai 2019 07:51
de Ion 23 Mai 2019 10:28
Ori Google (aranjeaza rezultatele in functie de cine plateste) nu e bun ori astia chiar nu ii intereseaza.
Incredibil!
de Andreea > Ion 24 Mai 2019 22:34
de Nacu-Petcu Ioan 25 Mai 2019 14:00
de Zerbinet 25 Mai 2019 19:35
de Zerbinet 25 Mai 2019 19:38
de Andreea 25 Mai 2019 22:22
de Ciobanu Corneliu 11 Oct 2019 00:33
de anonim 24 Apr 2020 21:46