Jeppe Tranholm-Mikkelsen se află în vizită la București pentru a vedea evoluția procesului de pregătire a preluării de către România a Președinției Consiliului UE, în prima jumătate a anului viitor.

"Programul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene va avea în prim-plan cetățeanul, eforturile noastre urmând să se concentreze cu precădere pe dosarele cu impact direct și imediat asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor spațiului comunitar. România va acționa ca un partener activ și constructiv cu scopul de a facilita consensul în plan european. Vom depune astfel toate eforturile și energia pentru închiderea în cele mai bune condiții a cât mai multor dosare, urmărind în egală măsură, calitatea formulelor de compromis și obținerea unor acorduri în timp util în raport cu calendarul legislativ și viitoarele alegeri europene din luna mai 2019", a declarat Victor Negrescu la finalul întâlnirii cu Jeppe Tranholm-Mikkelsen, conform unui comunicat MAE.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de coordonare în vederea elaborării programului Trio-ul de Președinții care mai include Finlanda și Croația, Guvernul României discutând în ședința de miercuri nota privind prima contribuție a României la programul de lucru comun.

"Este esențial să întărim consensul la nivel european prin depășirea liniilor de divizare, creșterea implicării cetățenilor și prin promovarea de inițiative comune, consensuale, care să asigure egalitatea între statele membre și beneficii pentru toți cetățenii", a subliniat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene s-a întâlnit și cu echipa Unității de Pregătire a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Jeppe Tranholm-Mikkelsen are programate întrevederi cu premierul Viorica Dăncilă și membrii Guvernului României, președinții celor două Camere ale Parlamentului României, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, respectiv cu Leonard Orban, consilier pe probleme de afaceri europene în cadrul Administrației Prezidențiale.