Guvernul se reunește luni, de la ora 15.00, într-o ședință extraordinară, pentru adoptarea măsurilor de ajutor pentru persoanele afectate de inundațiile din Galați și Vaslui.

UPDATE 

"Așa cum le-am promis zilele trecute oamenilor loviți de inundații din Galați, alocăm azi primele sume pentru a compensa o parte din pagubele suferite. Fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de maxim 10 mii de lei. Iar, în cazul acelor familii care și-au pierdut pe cineva drag, aprobăm un ajutor suplimentar de 10 mii de lei. Suma totală a acestui prim ajutor este de 100 milioane de lei. Este un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă", a spus Ciolacu la debutul ședinței de Guvern.

El a mai spus că, prin acest cadru legislativ aprobat luni, se poate interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă, dacă va fi nevoie.

Prioritatea, potrivit premierului, o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură locală.

"De aceea, la propunerea prefecților de Galați și Vaslui, sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administrației și Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două județe. Astfel, autoritățile locale se pot mișca rapid pentru a contracta lucrări și servicii în termen extrem de scurt", a continuat el.

"Copiii din comunele afectate să poată merge în continuare la școală. Sunt localități unde școlile au fost grav avariate. De aceea, aprobăm eliberarea urgentă de la Rezervele Statului a patru clădiri modulare, în care copiii pot învăța temporar până când situația revine la normal. Autoritățile locale, împreună cu ministerul Educației, se ocupă și vor operaționaliza rapid aceste școli temporare", o mai declarat Marcel Ciolacu.

Ciolacu îi asigură pe locuitorii afectați de inundații că Guvernul nu se va opri până când nu va repara șoselele și podurile din zonă, până când nu va reface toate locuințele distruse.

+++

Premierul Marcel Ciolacu nu va mai merge în zonele inundate, în cursul zilei de luni, potrivit news.ro.

”Premierul Marcel Ciolacu nu va mai participa astăzi la programul guvernamental în județul Buzău, anunțat inițial, pentru că a convocat o ședință extraordinară de Guvern”, a anunțat Executivul.

Ședința extraordinară a Executivului va avea loc la ora 15.00 și va avea pe agendă măsuri de intervenție rapidă și ajutor pentru persoanele afectate de inundații, precizează Guvernul.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat luni dimineață că este posibil ca luni să aibă loc o ședință de Guvern pentru a veni cu anumite ajutoare în sprijinul celor afectați de inundațiile din estul țării.

El a adăugat că oamenii din acele zone au nevoie în primul rând să nu mai plouă și a menționat că prognozele arată că intrăm în normalitate din punct de vedere al precipitațiilor.