Plenul Senatulului a adoptat miercuri proiectul de respingere a Ordonanței de Urgență privind alegerile anticipate, cu 85 de voturi "pentru" și 33 de voturi "împotrivă".

Sentorul PSD Șerban Nicolae a spus în plen că majorarea numărului de parlamentari pentru Diaspora ar putea face ca partidele mici "să piardă reprezentare în Parlament".

Pe de altă parte, senatoarea PNL Alina Gorghiu a explicat că prevederea prin care la alegerile parlamentare cei care nu se află în localitatea de domiciul pot vota oriunde ar fi benefică pentru mai multe categorii de oameni, printre care pompieri sau medicii de gardă.

Proiectul merge la Camera Deputaților, care e for decizional. 

OUG a Guvernului Orban I fusese respinsă marți în Comisia juridică a Senatului, la propunerea UDMR și cu voturile PSD și ALDE.

+++

+++Ordonanța de urgență privind alegerile anticipate a fost publicată, vineri, la zece zile de la adoptare în Monitorul Oficial. 

Principalele prevederi din OUG sunt: posibilitatea ca alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliu să poată vota oriunde se află în țară, trei zile de vot în diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora. De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.