VIDEOSergiu Nicolaescu, în clipul de promovare pentru cartea "ostașului"
PNL a lansat joi un clip video pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă, președintele partidului și candidatul liberalilor la alegerile prezidențiale.
În clipul dedicat carierei militare a lui Ciucă sunt inserate declarații ale lui Sergiu Nicolaescu, fost regizor care a realizat filme istorice utilizate de regimul comunist în scopuri propagandistice, potrivit G4Media.
Tot în clip apar și relatările lui Radu Dobrițoiu, jurnalist la Radio România Actualități și corespondent în teatrele de operațiuni în care a participat Nicolae Ciucă în calitate de militar. Dobrițoiu a fost și consilier al lui Ciucă la Palatul Victoria. El este autorul interviului din 2018 în care Ciucă spunea că nu va intra în politică, interviu care a dispărut ulterior de pe site-ul Radio România Actualități.
Nicolae Ciucă a anunțat în repetate rânduri că a scris o carte despre cariera sa militară, volum intitulat ”Un ostaș în slujba țării”.
Cartea, căreia PNL i-a făcut promovare pe bani publici, nu a apărut nici acum.
PNL a comunicat, la întrebările Snoop, că din luna mai a cheltuit „din subvenții acordate de la bugetul de stat” 510.000 de euro pe lună pe 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă.
Cartea, un proiect personal, este promovat din bani publici.
În perioada 10 mai – 9 iunie 2024 a fost prima oară din 2015, de când legea română a interzis publicitatea electorală outdoor, când un partid și-a păstrat panotajul în timpul campaniei. În locul lui Nicolae Ciucă, pe panouri a apărut cartea lui Nicolae Ciucă, cu figura acestuia pe copertă.
400 de panouri de outdoor cu imaginea lui Nicolae Ciucă sunt prezente în orașele, pe autostrăzile și pe drumurile naționale din România. Imaginea lui Ciucă se reflectă în 762 de afișaje, a comunicat oficial PNL, la cererea site-ului de investigații Snoop.
Partidul subliniază că există panouri cu mai multe „fețe” ale lui Ciucă, de aceea numărul de afișaje e mai mare decât numărul celor 400 de panouri. Fotografia lui Nicolae Ciucă este cea de pe coperta cărții „Un ostaș în slujba țării”.
Pentru perioada 15 mai – 15 iunie, care s-a suprapus în bună măsură peste campania electorală, prețul a fost de 510.000 de euro chiria, TVA și taxe locale, a comunicat PNL. În plus 450.000 de euro este costul care a fost înregistrat o singură dată, la începutul campaniei, pentru producerea panourilor cu cartea și pentru montarea lor.
Totalul de până acum al publicității outdoor pentru carte a fost de 2 milioane de euro, pe cele trei luni scurse. Până la finalul anului, afișarea volumului lui Nicolae Ciucă va costa, în total, peste 4 milioane de euro.
Dacă pe panouri apare cartea cu titlul "Un ostaș în slujba țării", acum numele ei a fost schimbat: "În slujba țării". Până de curând, pe site-ul nicolaeciuca.ro cartea apărea tot cu titlul "Un ostaș în slujba țării"
de Monica Lotreanu 05 Sep 2024 12:03
Ciuca, poti s-o folosesti si pe mama lui Stefan cel Mare in promovare. nu serveste la nimic! Esti praf!
de Radu 06 Sep 2024 13:55
“Țara arde și baba se piaptănă”
(Zicală românească)
Nicolae Ciucă nu-i în stare să articuleze două cuvinte si este greu de crezut că el ar fi in stare scrie o carte despre sine intitulată „Un ostaș în slujba țării”. De aceea, în cazul lui Nicolae Ciucă se potriveste perfect proverbul „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul“. (Vezi: https://www.catavencii.ro/un-impostor-in-slujba-tarii/) Chiar în titlul cărții nepublicate „Un ostaș în slujba țării” afișat încă din luna mai pe panouri uriase care domină drumurile țării de parcă am fi în Coreea de Nord, s-a strecurat un pleonasm. Prin definitie, "ostaș" înseamnă o persoană care slujește în armata unei țări. De aceea, poate că înainte Ciucă trebuia să consulte „Dicționarul ortopedic” al colegei sale de partid Alina Gorghiu. (Ministra Justiției, Alina Gorghiu a făcut o gafă într-o emisiune radio, unde a încurcat termenii ”ortopedic” și ”ortoepic”: „Acum avem varianta de feminin la ministru, în dicționarul ORTOPEDIC și ortografic al Limbii Române”): (Vezi: https://www.g4media.ro/video-alina-gorghiu-confuzie-ridicola-intr-o-emisiune-radio-referindu-se-la-doom-acum-avem-varianta-de-feminin-la-ministru-in-dictionarul-ortopedic-si-ortografic-al-limbii-romane.html) Prin urmare, lăsând gluma de-o parte, expresia „Un ostaș în slujba țării”, este un pleonasm. Din acest motiv, dar si din altele, titlul cărții lui Ciucă netipărită încă ar putea fi formulat mai simplu simplu „Un ostaș”: (Vezi: https://www.cotidianul.ro/un-ostas-si-cam-atat/) Acum in clipul de promovare a cărții sale inexistente Nicolae Ciucă a optat pentru titlul ”În slujba Țării”, renunțând tocmai la ceea ce îl defineste "Un ostaș". Apoi, pe cine interesează o carte cu aspecte din viata personală a ostașului Nicolae Ciucă , atâta timp cât intrând în politică, acesta s-a dovedit a fi o nulitate în calitatea de premier si de presedinte al senatului. Ba mai mult, individul Nicolae Ciucă mai are o uriasă problemă nelămurită legată de plagiatul tezei sale de doctorat, pentru care orice om politic onorabil ar trebui să facă un pas în spate, la fel ca în țările civilizate. (Vezi: https://www.edupedu.ro/tag/plagiat-nicolae-ciuca/) Constient ca nu are sanse sa ajunga in turul 2 , Nicolae Ciucă s-a oferit să renunțe la cursa pentru Cotroceni, dacă partidul găsește alt candidat mai bun. (Vezi: https://adevarul.ro/politica/tensiuni-in-pnl-nicolae-ciuca-ar-fi-dispus-sa-2385810.html)