UPDATEConducerea Camerei Deputaților a inventat Biroul Permanent prin telefon
Parlamentul a fost convocat marți în sesiune extraordinară pentru a discuta OUG adoptate săptămâna trecută,printre care cele referitoare la pensiile speciale, plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului și majorarea salariilor polițiștilor.
Florin Iordache a explicat că luni a fost o consultare a BP, după care a spus că a fost o ședință informală, în cadrul căreia s-a stabilit convocarea plenului de marți.
***
Vicepreședintele Camerei, Florin Iordache, cel care a condus ședința, în lipsa lui Liviu Dragnea, a susținut că reuniunea a fost convocată regulamentar, întrucât luni a avut loc un Birou Permanent, prin telefon.
ceea ce trebuia să facem în BP și nu a fost cvorum să stb cărei comisii o trimitem pentru aviy și cărei comisii pentru votul fnal. toae aceswte lea stabilit plenul.
***
Deputatul USR Cătălin Drulă îl acuză pe Liviu Dragnea a încălcat Constituția prin felul în care a convocat prin decizie unilaterală Camera Deputaților în sesiune extraordinară.
Constituția prevede expres procedura de convocare a unei sesiuni extraordinare la art. 66 alin. (2) și (3). Astfel, întrunirea în sesiune extraordinară se poate face la cererea:
- 1) Biroului Permanent al Camerei
- 2) a cel puțin o treime din deputați
- 3) a Președintelui României.
"Convocarea se face (ulterior cererii celor în drept, se înțelege) de către președintele Camerei. Ori, acea cerere menționată nu există (ea ar fi trebuit făcută în
prealabil de Biroul Permanent) și domnul Dragnea a convocat, cu de la
sine putere, sesiunea extraordinară.
Era desigur simplu ca dl.
Dragnea să respecte procedura constituțională având în vedere că PSD are
majoritate. Doar că PSD-iștii sunt în vacanță și e cam greu să-i aduci
pe la muncă, după cum s-a văzut și azi. Și domnul Dragnea însuși avea
planuri de vacanță, din ce înțeleg.
Așa că a semnat repede ieri
două decizii, una pt convocare, una pt delegarea conducerii Camerei
către dl. Iordache, le-a trimis la Monitorul Oficial și s-a spălat pe
mâini", a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
***
"O sesiune extraordinară poate fi convocată de președinte, de Birourile permanente reunite sau de o treime dintre parlamentari. Nu avem niciuna dintre aceste condiții regulamentare îndeplinite astăzi. Ca atare, ordonanța de urgență privitoare la prelungirea cu doi ani de zile a acreditării și evaluării școlilor doctorale nu poate intra în vigoare, iar dacă va intra în vigoare avem de-a face cu un abuz grosolan și o încălcare de neacceptat a Constituției și a Regulamentului Camerei Deputaților", a declarat liderul PNL, Ludovic Orban.
***
Deputatul Cristian Ghinea (USR), secretar în Biroul permanent al Camerei
Deputaților, a declarat că sesiunea extraordinară a Parlamentului
nu a fost convocată formal, deoarece Biroul permanent nu a avut cvorum,
și a subliniat că formațiunea sa va semna o sesizare din partea
Opoziției la Curtea Constituțională a României (CCR) pe acest subiect.
"Au lipsit reprezentanții Puterii (n.r - de la Biroul permanent),
în frunte cu domnul Dragnea. (...) Nu există formal în acest moment
sesiune extraordinară", a spus Ghinea.
El a precizat că USR se va ralia unui demers privind sesizarea CCR în acest caz.
"Nu poate un singur om, printr-o singură semnătură, să declare
sesiune extraordinară deschisă fără Biroul permanent. (...) Biroul
permanent nu a avut cvorum pentru că domnul Dragnea, cel care a semnat
această hârtie, nu a fost aici și alți câțiva membri ai PSD. Domnul
Dragnea trebuie să vină la serviciu dacă vrea sesiune extraordinară.
(...) Evident că vom semna și noi împreună cu colegii de la Opoziție
această sesizare la CCR", a mai spus Ghinea, relatează Agerpres.
Și liderul grupului deputaților PNL, Raluca Turcan, a declarat că nu
sunt îndeplinite condițiile legale și constituționale pentru ca sesiunea
extraordinară a Camerei Deputaților să fie convocată. Ea a adăugat că
membrii Biroului permanent din Opoziție au fost prezenți și că astfel
Opoziția și-a exprimat disponibilitatea ca în Parlament să se poarte o
dezbatere în sesiune extraordinară.
***
Ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților, convocată pentru marți, nu a putut avea loc din lipsă de cvorum. La ședință au fost doar patru deputați, opoziția refuzând să participe la lucrări.
Liderul Grupului deputaților PMP, Eugen Tomac, a anunțat că parlamentarii acestei formațiuni nu vor participa la ședința de plen.
Deputatul PMP Valeriu Steri, chestor al Camerei Deputaților, a afirmat, la rândul său, că nu este legal să aibă loc plenul Camerei Deputaților, în condițiile în care ședința Biroului Permanent nu a avut cvorum.
"Sunt
regulamente inventate ad-hoc, nu sunt deloc legale. Nu este normal, este
imoral. Cum ne putem duce în fața alegătorilor spunând că am venit în
mijlocul vacanței parlamentare 30 de oameni și am hotărât o lege. Nu
pentru asta suntem trimiși, ca să facem legi 30 de oameni și să le
discutăm convocând comisii cu trei oameni”, a spus chestorul Camerei
Deputaților, în replică la afirmația vicepreședintelui Camerei, Florin Iordache, care a explicat că plenul va avea
loc pentru că a fost convocat luni de președintele Camerei Deputaților,
Liviu Dragnea.
***
Ședințele de plen sunt programate pentru ora 15:00, conform unui anunț făcut, luni, de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. El a precizat că la Camera Deputaților și la Senat vor fi luate în discuție ordonanțele de urgență cu care sunt sesizate în calitate de primă cameră, relatează Agerpres.
Vineri, Guvernul a adoptat mai multe proiecte de acte normative, printre care și o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010.
De asemenea, actul normativ prevede că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei, se arăta într-un comunicat al Executivului.
O altă OUG adoptată de Executiv este cea referitoare la indemnizația pentru creșterea copilului, care a fost plafonată la 8.500 de lei lunar.
"Conform noii prevederi, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, respectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei", prevede ordonanța.
Executivul arăta că, la nivel național, din cei 160.807 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, circa 1.100 încasează sume care depășesc 9.000 lei.
O altă decizie luată vineri de Guvern și care va ajunge în dezbaterea Parlamentului este majorarea salarială de până la 15% din salariul de bază pentru polițiști și personalul civil din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională.
Liviu Dragnea, în vacanță
În pofida convocării sesiunii extraordinare a Parlamentului, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și-a delegat atribuțiile, de marți până vineri, vicepreședintelui acestui for, Florin Iordache.
"În perioada 8-11 august atribuțiile președintelui Camerei Deputaților vor fi exercitate de Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților", potrivit deciziei Camerei Deputaților publicată luni în Monitorul Oficial.
Comentarii