Simina Tănăsescu, consiliera președintelui Iohannis, a demisionat
Demisia are loc în contextul presiunilor acuzate de judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.
"În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curții Constituționale, ca urmare a unei discuții purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administrația Prezidențială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni și sunt complet neadevărate acuzațiile aduse în acest sens. Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial", anunță Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis a declarat marți, referitor la întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, că nu a
exista nicio presiune asupra acestuia: ”Întreaga
chestiune a fost denaturată din motive pur politice. Habar nu am de ce
domnul Lăzăroiu a intrat în acest joc. Întrebați-l dumneavoastră".
Comentarii