Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European va analiza luni, într-o „ședință extraordinară”, situația din România, înaintea dezbaterii de miercuri din plenul Parlamentului pe tema statului de drept.

Membrii Comisiei LIBE se vor reuni, luni seară, la Strasbourg, într-o „ședință extraordinară” pe tema situației din România, înaintea dezbaterii din plenul PE referitoare la protestele din 10 august și statul de drept, transmite Mediafax.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul Parlamentului European, în ședința extraordinară, membrii Comisiei LIBE vor avea un „schimb de opinii” cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre „situația din România, inclusiv independența justiției”.

La dezbaterea despre România au fost incluse, ca puncte de referință, două rapoarte, potrivit agendei oficiale a comisiei LIBE. Astfel, dezbaterile din comisia LIBE se vor fundamenta, pe de-o parte, pe Raportul Comisiei Europene din data de 15 noiembrie 2017 privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV). 

Al doilea punct de referință din Comisia LIBE, la dezbaterea despre România, va fi Opinia preliminară a Comisiei de la Veneția, din 13 iulie 2018, cu privire la modificarea în Parlament a legilor justiției - Legea 303/2004 privind statutul magistraților, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea 317/2004 privind CSM.

Parlamentul European a amânat, pentru prima săptămână a lunii noiembrie, adoptarea unei Rezoluții privind statul de drept în România, care era programată pentru a doua sesiune din luna octombrie, când este așteptat și președintele Klaus Iohannis să susțină un discurs în plenul Parlamentului.

Miercuri 3 octombrie, plenul Parlamentului European va dezbate pe marginea protestelor violente din 10 august și a statutului de drept în România, discuție la care cutuma europeană prevede invitarea premierului țării respective, în acest caz Viorica Dăncilă. 

Premierul Dăncilă a efectuat, marți și miercuri, o vizită la Bruxelles unde s-a întâlnit și a discutat cu liderii grupurilor partidelor politice din Parlamentul European despre protestele din 10 august și reforma în domeniul justiției în România, potrivit Guvernului.