Klaus Iohannis a transmis joi o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a lui Gabriel Vlase.

"Domnul Petru-Gabriel Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale. Domnul Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații și doctor în științe militare și informații, Academia Națională de Informații", precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Gabriel Vlase e deputat din 2004.

În vârstă de 47 de ani, născut la Bacău, Vlase a absolvit în 1996 Institutul Politehnic Bucureşti. În 2005 a terminat Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, după care a urmat un MBA la Universitatea "Gheorghe Asachi" Iaşi - 2006. În acelaşi ani a terminat Colegiul Superior de Securitate Naţională, Academia Națională de Informaţii.

Din 2010 e dooctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

Omul lui Hrebenciuc

În 2015, HotNews.ro scria că Vlase a trecut ani de zile drept unul dintre apropiaţii lui Viorel Hrebenciuc. Numele său a apărut în dosarul lui Hrebenciuc privind retrocedările. Gabriel Vlase a negat ca ar avea vreo legătura cu acest dosar. Presa a menţionat numele său şi în alte scandaluri cu retrocedări încă de când deţinea funcţia de subprefect de Bacău (2001 - 2004).

Gabriel Vlase l-a asigurat pe Gheorghe Paltin Sturdza că va interveni pe lângă factori de decizie din judeţul Bacău pentru a-i facilita punerea în posesie asupra suprafeţelor de pădure retrocedate ilegal, conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, citat de Agerpres.

Discuţia a avut loc pe 6 august 2012, în cadrul unei întâlniri organizate la un hotel de deputatul Ioan Adam, prin intermediul deputatului de Braşov Constantin Niţă.

Din discuţiile purtate cu acea ocazie, dar şi din denunţul formulat de Ioan Adam, anchetatorii au concluzionat că deputatul Gabriel Vlase trebuia să primească, în schimbul ajutorului său, o sumă de bani ce urma să fie virată prin intermediul unei societăţi de topometrie.

Gabriel Vlase e finul lui Corneliu Iacobov, cel care ispăşeşte în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare în dosarul RAFO.

În 2008, el anunţa că Iacobov ar putea candida pe listele PSD, după ce fusese achitat într-un alt dosar.