Liderii politici din familia socialiștilor europeni vor avea întâlniri înainte de summitul de la Sibiu, dar întrunirea care are loc de obicei înainte de Consiliul European nu va avea loc din cauza înghețării relațiilor cu PSD.

„Întâlniri informale între liderii din familia nosatră politică vor avea loc dimineața, înainte de Consiliu, dar, dat fiind că a înghețat relațiile cu PSD, PES nu va ține întrunirea tradițională de dinainte de Consiliu”, a declarat pentru EURACTIV.ro Robin Murphy, Press & Communications Officer al Partidului Socialiștilor Europeni (PES).

În schimb, principalii rivali la nivel european ai socialiștilor, popularii, țin joi dimineață un summit la Muzeul Astra din Sibiu. La reuniunea Partidului Popular European (PPE) sunt invitați șefii de stat și de guvern din UE care provin din familia popularilor, lideri ai partidelor din PPE, precum și președinții Consiliului European, Donald Tusk, Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și Parlamentului European, Antonio Tajani.

Înainte de summitul PPE, președintele Klaus Iohannis, președintele PNL, Ludovic Orban, președintele PPE, Joseph Daul, și candidatul PPE la președinția Comisiei Europene, Manfred Weber, au făcut declarații de presă.

Candidatul PES la șefia Comisiei, Frans Timmermans, este și el în Sibiu.