Eurodeputata extremistă Diana Șoșoacă a transmis, în numele partidului pe care îl conduce, SOS România, că Donald Trump a fost și pentru ea, și pentru "majoritatea covârșitoare a românilor" președintele SUA în toată această perioadă.

"Vă felicit în numele meu și al Partidului S.O.S. România pentru realegerea în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Pentru mine și majoritatea covârșitoare a românilor ați rămas președintele Statelor Unite ale Americii în toată această perioadă. Speranțele mele și ale tuturor românilor patrioți se îndreaptă spre Dvs., Domnule Președinte, pentru a ne elibera de chingile globalismului și ale corectitudinii politice, de războaiele pornite în ultimii ani. O lume întreagă își îndreaptă privirile spre Dvs., iar românii din Statele Unite ale Americii v-au susținut și sunt alături de Dvs. în continuare", a transmis senatoarea extremistă printr-un comunicat de presă.

Șoșoacă mai susține că, prin revenirea lui la Casa Albă, "începe o nouă epocă pentru întreaga lume, una în care patriotismul să nu mai fie interzis, iar națiunile să aibă dreptul la propria identitate".

"Una în care pacea să prevaleze asupra războiului, cooperarea asupra conflictului și în care drepturile și libertățile individuale, grav atacate în ultimii patru ani, să fie restaurate și repuse în făgașul lor firesc și democratic. România însăși se uită cu admirație și respect la realegerea Dvs., iar patrioții români, care au urmărit cu sufletul la gură evoluția alegerilor, sunt acum plini de bucurie și entuziasm. Lumea a intrat pe un făgaș greșit în ultimii patru ani, iar acest lucru se vede și în situația foarte gravă de pe scena geopolitică mondială, și în criza economică dureroasă care a lovit atât Statele Unite ale Americii, cât și Europa și alte părți ale lumii.Cu Dvs. ca președinte, ne exprimăm încrederea că democrația și pacea vor fi reinstaurate, că lumea va reveni la normal și vă asigur că atât personal, cât și cu patrioții din România, vom fi implicați in acest proces, chiar dacă globaliștii din România mi-au interzis până și dreptul de a candida la președinție, fapt unic în lume, tocmai pentru că acționam în același sens ca Dvs", a continuat ea.

Ea încheie mesajul cu: "Primiți pe această cale cele mai alese simțăminte de admirație și respect din partea mea, a Partidului S.O.S. România și a tuturor românilor, atât a celor din țară, cât și a celor din diaspora și a celor care trăiesc în Statele Unite".