PSD vrea să câștige alegerile prezidențiale, dar încă nu are un candidat, în timp ce partenerii de Coaliție din ALDE dau semne că vor să rupă alianța pentru că social-democrații nu-l vor pe Călin Popescu Tăriceanu candidat unic.

UPDATE 13.40 Președintele Pro România Victor Ponta, spune că a avut discuții informale și cu Viorică Dăncilă și cu Călin Popescu Tăriceanu, dar nu a fost luată nicio decizie privind candidaturile sau colaborări politice.

UPDATE 13.30 Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat pentru Digi24.ro că se retrage din competiția internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale și o va susține pe Viorica Dăncilă.  

+++

PSD a decis în urmă cu o săptămână că va avea candidat propriu pentru alegerile prezidențiale, dar încearcă să obțină spirjinul ALDE și Pro România pentru asta. Luni, cu o zi înainte de Biroul Politic Național și Comitetul Executiv, unde vor fi prezentate sondajele interne ale partidului privind cel mai bun candidat pentru Cotroceni, Viorica Dăncilă se întâlnește cu Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu pentru a negocia susținerea acestora.

Totuși, ALDE vrea să meargă pe mâna șefului de partid la alegeri, aceștia fiind dispuși chiar să rupă Coaliția de guvernare pentru acest lucru. Pe 12 iulie, într-o postare pe pagina de Facebook a ALDE, Tăriceanu era prezentat ca fiind principalul contracandidat al lui Klaus Iohannis în bătălia pentru prezidențiale.

Între timp, Victor Ponta ar vrea o alianță doar cu ALDE, dar cu condiția să se rupă de PSD. 

 

„Nu am cum să susțin ALDE cât timp ei sunt la guvernare și noi suntem în opoziție, că nu mai înțelege nimeni nimic. Pot să mă aliez cu cei din ALDE, dar nu cât sunt la Guvern. Dacă ies, da, pot să vorbesc cu ei să facem un grup mai mare”, a declarat Victor Ponta, duminică seară, la România TV.

 

Pro România a afirmat în repetate rânduri că va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale (fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, sau fostul comisar european, Corina Crețu), dar, între timp, ar fi dispuși să o susțină ca independent pe Gabriela Firea, dacă negocierile dintre aceasta și PSD eșuează. 

Firea și baronul de Olt Paul Stănescu au vorbit despre „soluția câștigătoare” la prezidențiale: un nou USL, adică o alianță PSD-ALDE-Pro România.

Ulterior, Viorica Dăncilă a anunțat că nu a luat în calcul să candideze la alegerile prezidențiale, dar o va face, dacă îi cere partidul.

 

„Nu am luat încă în calcul acest lucru (candidatura la prezidențiale - n.r.). Am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu, ca prim-ministru, președinte al PSD, îl voi susține cu toate forțele, cu tot partidul, astfel încât să câștige alegerile prezidențiale, dar nu vrea să creadă că sunt un om laș. Dacă partidul îmi va cere și este singura soluție, voi accepta ceea ce spune partidul. În acest moment eu cred că este bine să avem un candidat și eu să sprijin acel candidat”.

 

Tot ea a precizat că, dacă PSD pierde alegerile, „se impune” demisia ei.

Duminică seară, Firea a afirmat că Viorica Dăncilă nu a ajuns nici măcăr la jumătate din scorul partidului în sondaje, motiv pentru care nu poate să candideze. Primarul general nu vede cu ochi buni nici demisia premierului în cazul unui eșec.

 

„Dacă vrem democrație în partid și dacă vrem o alegere corectă, nu putem să acceptăm să ni se impună o variantă pe care eu nu o consider câștigătoare. Câtă vreme doamna premier - cu tot respectul - de 3-4 ani, nu de ieri, azi, nu a ajuns nici măcar la jumătate din scorul partidului, nu are cum să fie candidatul PSD de succes și nici nu are șanse să crească. Doamna Dăncilă a spus că, dacă nu intră în turul 2, își pune mandatul pe masă. Asta mi se pare îngrozitor. E vorba doar de un om, de o carieră, nu e vorba de toată țara, de tot partidul. Să înțeleg că noi toți și cei din țară care ne-au votat și ne vor vota împreună valorăm doar cât mandatul doamnei premier? Mi se pare că se supraapreciază”, a spus Firea, la Antena 3.

 

Între timp, social-democrații înscriși oficial pentru cursa prezidențialelor sunt: secretarul general al PSD, Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleșoianu și senatorul Șerban Nicolae. Ministrul Finanțelor și președintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, a anunțat duminică seară că nu mai vrea să candideze.

După validarea candidaturilor în CEx, Congresul programat pe 3 august va desemna persoana care va intra în competiție.