UPDATEStare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei din cauza gunoaielor
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat, vineri, că a transmis către Comitetul local pentru situații de urgență acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1 în privința neridicării deșeurilor, informează Agerpres.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 a solicitat declararea stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile. Potrivit Primăriei Sectorului 1, cererea a avut la bază o analiză de risc fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale și pe o notă privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului.
Autoritatea locală estima, miercuri, că la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 de tone de deșeuri generate de populație, instituții publice și agenți economici.
Primăria atrăgea atenția că depozitarea necontrolată a unei astfel de cantități de deșeuri, în creștere continuă, prezintă riscuri din punct de vedere epidemiologic, pentru mediul înconjurător, de perturbare a fluxurilor de circulație, de încetinire a activității unor agenți economici, ambiental pentru desfășurarea evenimentelor culturale și sportive din Capitală, precum și risc de "tulburări sociale".
Potrivit unui mesaj postat pe Facebook de edil, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare se află un singur proiect de hotărâre de consiliu local: mandatarea Primarului Sectorului 1 al Municipiului București în vederea promovării unei acțiuni având ca obiect rezilierea Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ – teritorială a Sectorului 1.
Armand susține că adoptarea proiectului de hotărâre conduce la:
- Sesizarea instanței de judecată cu o acțiune având ca obiect rezilierea Contractului de Delegare;
- Respectarea principiului continuității serviciului de utilitate publică;
- Sancționarea neexecutării obligațiilor contractuale de către operatorul delegat al serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 1.
Potrivit referatului de aprobare pentru acest proiect, Compania Romprest Service SA a întrerupt nejustificat și ilegal activitatea de colectare a deșeurilor municipale în următoarele perioade:
- 27 noiemebrie - 25 decembrie 2020, când a fost întreruptă în mai multe episoade activitatea de colectare a deșeurilor din surse necontrolate;
- 31 mai – 18 iunie, când a fost întreruptă activitatea de colectare a tuturor catergoriilor de deșeuri;
- 27 iunie - prezent, când a fost întreruptă activitatea de colectare a deșeurilor municipal stradale.
Începând cu data de 27 iunie 2021, s-a constatat, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Locală Sector 1 și a numeroaselor sesizări primite de la cetățeni, că serviciul de salubrizare asigurat de compania Romprest Service SA nu mai funcționează pe raza Sectorului 1, aducându-se astfel atingere principiilor care reglementează acest serviciu public:
‒ protecția sănătății populației;
‒ responsabilitatea față de cetățeni;
‒ conservarea și protecția mediului înconjurător;
‒ asigurarea calității și continuității serviciului.
Conform estimărilor, la data de 21 iulie 2021, la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deșeuri generate de populație, instituții publice și agenți economici. Depozitarea necontrolată a unei astfel de cantități de deșeuri, în creștere continuă, reprezintă o criză cu riscuri multiple:
- Risc epidemiologic;
- Risc pentru mediu înconjurător;
- Risc de perturbare a fluxurilor de circulație;
- Risc de încetinire a activității unor agenți economici;
- Risc ambiental pentru desfășurarea evenimentelor culturale și sportive din Capitală;
- Risc de tulburări sociale, cu manifestații cauzate de nemulțumire și panică.
"În contextual descris mai sus, operatorul delegat și-a încălcat în mod grav și repetat obligațiile contractuale neexecutarea obligațiilor esențiale asumate de operator a fost constatată de Poliția Locală - Direcția Control Urban - Compartiment Protecția Mediului care a emis în perioada 1 iunie - 19 iulie 2021 un număr de 25 de procese verbale de contravenție, aplicând amenzi totale de 145.000 lei", a precizat Clotilde Armand.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că starea de alertă nu înseamnă rezilierea contractului cu Romprest, ci doar contractarea unei alte firme pentru ajutor suplimentar în colectarea gunoaielor:
"În nicun caz nu va fi reziliat contractul cu Romprest, din contră. Cred că Romprest e parte din soluție, trebuie să presteze serviciile care merg bine, ridicarea gunoiului din gospodării. Pentru ridicarea gunoiului de pe străzi trebuie aduse capacități suplimentare”.
El și-a exprimat speranța ca gunoiul să fie strâns ”cât mai repede”.
Comentarii