Statul român plătește lunar 6.500 de lire chirie pentru directoarea Institutului Cultural Român (ICR) Londra, Catinca Maria Nistor, care n-a vrut să stea într-un apartament gratuit. Ministerul de Externe a venit și cu explicațiile.

Din 2006 și până recent, toți directorii filialei ICR din Londra au locuit într-un apartament aflat chiar în clădirea în care funcționează instituția, potrivit surselor Libertatea. Venită în aprilie, actrița Catinca Maria Nistor a refuzat această locuință și a primit buget pentru chiria unui apartament de 120 mp. 

ICR Londra își desfășoară activitatea într-un sediu concesionat de către Domeniul Coroanei Britanice. Asta înseamnă că statul român nu plătește chirie, ci doar costurile administrative și utilitățile.

Institutul se află în Belgrave Square, chiar în inima Londrei, într-un vechi palat aristocratic construit în secolul al XIX-lea. 

„Clădirea a funcționat, pe rând, ca ambasadă, reședință a ambasadorului sau a personalului diplomatic și institut cultural. Înzestrată cu săli spațioase și elegante, împodobite cu piese vechi de mobilier și picturi semnate de mari artiști români, această clădire maiestuoasă posedă, în egală măsură, toate dotările și întregul suport tehnic al unui institut cultural modern”, se arată pe site-ul ICR.

Potrivit surselor Libertatea, de când a început să funcționeze filiala, din 2006, toți cei patru directori au fost cazați într-un apartament generos de la etajul al doilea al clădirii. Are o bucătărie, două băi dotate corespunzător și alte patru încăperi spațioase. 

Catinca Maria Nistor, 34 de ani, nu a dorit să locuiască în acest apartament. A făcut cerere la MAE pentru o altă locuință, iar ministerul i-a aprobat închirierea unui apartament în centrul capitalei londoneze. Potrivit surselor ziarului, este situat în apropiere de Harrods, un celebru magazin londonez, iar chiria lunară este de 6.500 de lire sterline pentru 120 mp. La care se adaugă celelalte cheltuieli. 

Într-un răspuns pentru Libertatea, MAE a precizat că în sediul ICR Londra „nu există un apartament cu destinația exclusivă de acomodare a directorului”. „Este apartamentul de protocol. În el au stat, fără excepție, toți directorii, prin puterea inerției. Până acum, nu s-a pus vreodată problema ca directorul să vrea să stea în altă parte. E cel mai frumos sediu al institutului, plus că e foarte comod să ai biroul în aceeași clădire”, a declarat o altă sursă din ICR. 

Ministerul nu a infirmat prețul plătit pentru apartamentul directoarei Nistor. Rugat să explice de ce preferă să achite o sumă considerabilă de vreme ce putea să locuiască într-un spațiu pentru care să nu plătească chirie, MAE a răspuns: „Închirierea locuinței s-a realizat la cererea misiunii, la momentul solicitării nefiind disponibil în incinta institutului un spațiu de cazare adecvat. Apartamentul asigurat doamnei Nistor este compus din trei camere, cu suprafața totală de 120 mp, în care sunt incluse și spații cu destinația de primire invitați /birou, asigurate prin norme interne acestor funcții”.

Mai multe surse din ICR spun însă că apartamentul de protocol era gol și la momentul în care Catinca Nistor a făcut cererea la MAE, dar și acum. 

Mai multe detalii, pe Libertatea.ro.