Stroe (PNL): Negocierile pentru formarea Guvernului nu sunt blocate
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, susține că negocierile pentru formarea Guvernului în vederea rocadei nu sunt blocate, iar UDMR este așteptată în continuare la masa discuțiilor.
”Nu le considerăm blocate, ele sunt deschise în continuare. A fost doar o primă zi de negocieri în format complet, cu toate echipele de la toate partidele, după care aceste discuții au rămas deschise. În câteva ore nu s-a putut trage o concluzie fermă. De altfel, mesajul nostru general este unul de calm. Am văzut foarte multe speculații în mass-media, care sunt departe de realitate, ideea că în momentul de față s-ar fi blocat situația nu este adevărată. Pentru noi, cel mai important lucru sau concluzia destul de clară după prima zi este că avem nevoie de o reducere a aparatului guvernamental, am stabilit că e nevoie de o diminuare a posturilor și a portofoliilor tuturor partidelor din coaliție și cred că există o majoritate de opinii în acest sens, cel puțin vă pot asigura că PNL este ferm să reducem Guvernul și să avem o formulă cât mai suplă", a spus Ionuț Stroe la RFI.
Liberalul declară că ”nu a plecat UDMR de la masa negocierilor. Într-adevăr, a fost un moment când discuțiile s-au oprit, probabil că toți au preferat să facă acest lucru, e absolut firesc. Probabil că fiecare partid va merge să se consulte cu colegii, să le comunice rezultatele primei zile și să le transmită ceea ce e important pentru ei. Pentru noi e foarte-foarte important să avem o tranziție foarte rapidă (...), să nu existe nici un fel de sincopă și să asigurăm stabilitate. Sunt etape, e absolut normal, ale discuțiilor și cred că cel mai important lucru în momentul de față este ca toate partidele, cele trei mă refer, să aibă un mandat flexibil și să nu ținem de funcții sau nume în acest demers”.
Ionuț Stroe spune că ”toate partidele ar trebui să înțeleagă că e mult mai importantă guvernarea și continuitatea. E foarte important în acest moment să facem acele concesii, să avem un Cabinet mai puțin numeros, 17-18 ministere maxim este propunerea noastră și eu sunt sigur că fiecare dintre cele trei partide nu se vor agăța de anumite pretenții pentru a ajunge la acest obiectiv. Acum, nu luăm în calcul, vă spun sincer, o eventuală ieșire a UDMR-ului, nu am auzit pe cineva spunând în mod oficial de la UDMR că va face acest pas. Noi ne dorim continuitate, noi ne dorim un Guvern care să cuprindă UDMR, evident. S-ar putea, de ce nu, poate e un mod de a negocia, o tehnică, până la urmă, dar îmi vine greu să cred că cineva iese de la guvernare înainte de a finaliza o discuție foarte-foarte serioasă (...). Noi îi așteptăm în continuare la discuții”.
Întrebat dacă PNL vrea Ministerul Dezvoltării de la UDMR, purtătorul de cuvânt al liberalilor a răspuns că nu.
"Este un zvon, o informație neadevărată. Noi am spus-o foarte clar, în momentul de față nu ne dorim nici un portofoliu al altui partener de guvernare (...). Nu negociem nume pentru portofoliile care ne revin sau ne vor reveni, nu plecăm de la nume în formarea noului Guvern, ci de la un program de guvernare și de la o structură mult mai suplă (...)", a spus acesta.
Întrebat și dacă nu e totuși riscant să ostilizeze UDMR-ul, în condițiile în care poate vor avea nevoie de maghiari după alegerile de anul viitor, pentru a forma o nouă majoritate, Ionuț Stroe a replicat: "Nu există nici un fel de legătură între ce ar putea să aducă UDMR din punct de vedere electoral la anul unui partid sau celuilalt și ce se întâmplă în momentul de față. Așa că mai presus de orice fel de calcul sau orice fel de ostilizare, cum spuneți, care ar putea să fie dăunătoare interesului politic, eu cred că cel mai important este asigurarea guvernării acestei țări".
În spațiul public au apărut joi informații potrivit cărora liderii PNL, PSD și UDMR s-au întâlnit la discuții, iar la un moment dat Kelemen Hunor s-a ridicat și a plecat de la masa negocierilor după ce PNL ar fi propus să preia Ministerul Dezvoltării.
Comentarii