Președintele ALDE și al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marți că statul paralel a fost format atât din persoane, cât și instituții, în principal din zona „instituțiilor represive” ale statului.

„Persoane și instituții care au funcționat într-o formulă ocultă, alteori la vedere și prin care au reușit să scurt-circuiteze instituțiile democratice și legitime ale statului în luarea deciziilor. Sunt în principal din zona instituțiilor represive ale statului. Acesta este statul paralel. Statul paralel sunt și persoane care au antrenat după ele instituțiile, adică protocoalele secrete dintre SRI și Parchete nu sunt legate numai de o persoană ici și colo, au antrenat și instituții, ceea ce este foarte grav”, a spus Tăriceanu.

Șeful ALDE a adăugat că în momentul de față se încearcă puțin câte puțin desțelenirea terenului pentru a înțelege mai bine, pentru a vedea mai bine conturul, transmite Agerpres.

„Începem să-i vedem pe actori: pe domnul Coldea, pe domnul Maior, pe doamna Kovesi și mai sunt și alții, la SRI stimabilul general Dumbravă. Eu nu-i știu pe toți că nu mi-a plăcut să mă frec de zona asta cu serviciile, dar sunt mulți”, a punctat președintele Senatului.

Întrebat dacă sunt și politicieni în statul paralel, Tăriceanu a afirmat că, în mod normal, politicienii care sunt în funcții publice nu se poate spune că fac parte și din statul paralel.

„Dacă nu aveau funcții și voiau să fie influenți într-o altă formulă o făceau cu statul paralel. Există și ambivalenți, cum era domnul general Oprea, care era mai mult cu statul paralel decât cu statul de drept”, a spus Tăriceanu.