Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că președintele CE, Jean-Claude Juncler, l-a numit comisar european fără portofoliu pe Ioan Mircea Pașcu exact ca pe Kadri Simson, propunerea Estoniei, afirmând că asta este "consecvență, nu glumă".

"Ioan Mircea Paşcu, politician cu experiență și fost vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a PE, a fost propus de Guvernul României să ia locul Corinei Crețu în postul de comisar european, până la finalul mandatului actualei Comisii Europene. Dl. Juncker nu s-a putut opune, deși ar fi dorit, așa că l-a acceptat pe Puiu Pașcu. Dar nu pe postul important deținut de Corina Crețu, ci pur și simplu fără portofoliu, ca şi pe Kadri Simson, propunerea Estoniei.Consecvență, nu glumă, aș zice...", a scris Tăriceanu pe pagina lui de Facebook.

Tăriceanu mai explică faptul că, exact acum 20 de ani, după demisia tuturor comisarilor europeni din Comisia Santer, urmare a unui uriaș scandal de corupție, "popularii domnului Juncker, pe atunci în frunte cu dl. Hans-Gert Pottering, au vrut să desemneze noi comisari cu un mandat de doar câteva luni".

"Opoziția îndârjită a altor grupuri din Parlamentul European le-a blocat intenția. Atunci, perioada rămasă din mandat nu era „prea scurtă” pentru populari, cum pretinde acum popularul domn Juncker.În fiecare zi avem indicii că, pe nesimțite, se trasează o nouă cortină între țările din Vest și cele din Estul Europei. S-a întâmplat așa și la desemnarea conducerii noii administrații europene, se întâmplă cu permanentul dublu standard pe care îl aplică țărilor nou intrate în UE. UE, ca o imensă moșie personală..", a mai notat acesta,

El îi transmite președintelui Klaus Iohannis că ar fi un moment bun "să pună piciorul în prag și să-și susțină țara lui. (mă refer la România, ca să nu fie vreo confuzie)".

++

Juncker i-a intervievat pe Ioan Mircea Pașcu și pe Kadri Simson, propunerile României și, respectiv, Estoniei pentru funcția de comisar interimar și va consulta Parlamentul European cu privire la numirea acestora în Executivul UE.