Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit în cadrul Consiliului Național al PSD despre un nou început pentru justiție și pentru "vindecarea" nedreptăților create de abuzuri. El a mai spus că, dacă opoziția nu vrea, Coaliția poate.

"Trebuie să tragem o linie și să o luăm de la capăt, pentru că alfel energiile acestei națiuni se vor mai irosi în a săpa prăpăstii, în loc de a construi poduri peste cele existente. România trebuie vindecată de nedreptăți și abuzuri, România trebuie să înceapă să se uite mai mult înainte și mai puțin înapoi. Consider că am ajuns în ultimul ceas în care ne mai putem așeza la masă - putere și opoziție, Parlament și Guvern, Președinte și societate civilă - pentru a hotărî măsurile care trebuie luate pentru ca abuzurile să nu mai fie posibile, pentru ca justiția să devină accesibilă oricui, iar nedreptățile să fie pe cât posibil îndreptate", a susținut Călin Popescu Tăriceanu în discursul său din cadrul CN.

El a mai subliniat că, dacă opoziția nu vrea acest lucru, puterea o poate face.

"Dacă ei (opoziția - n.r.) nu vor să o facă, o putem face noi, pentru că datorăm asta miilor de familii pe care sistemul le-a abuzat și pentru că a venit timpul să iertăm, să ne unim și să întoarcem o pagină pe care nu o consideră că este exemplară sau pentru mândria noastră. Este rușinea noastră", a continuat acesta. 

De asemenea, Tăriceanu a continuat prin a spune că a sperat ca președintele României să nu fie "un al doilea Băsescu".

"Am sperat și eu ca și dumneavoastră să avem un președinte care să ne ajute în stoparea erodării și degradării sistemului de justiție, (...) să avem în președintele României un partener pentru o Românie puternică și demnă în Europa, am sperat și eu ca și dumneavoastră să găsesc în președintele României un partener echilibrat, echidistant politic și care să se gândească în primul rând la țară și în al doilea rând la un al doilea mandat. Am sperat și eu ca și dumneavoastră să nu mai avem un al doilea Băsescu. Ceea ce avem vedem cu toții", a continuat el.

Șeful ALDE vede căderea Guvernelor Grindeanu și Tudose ca fiind cauzată de o "luptă de gherilă".

"În această lupă de gherilă am avut și pierderi importante: două guverne care au căzut în prima parte a guvernării noastre, mulți dintre noi am fost târâți în fața procurorilor sau a instanțelor pentru fapte pe care nu le-am comis, dar important este că nu ne-am pierdut nici busola, nici credința că putem readuce România în rândul țărilor democratice", a mai explicat Tăriceanu.