Delegații congresului Partidului Mișcarea Populară l-au votat în unanimitate pe Traian Băsescu în funcția de președinte al partidului. „Noi plecăm de la premisa că trebuie să câștigăm locul întâi”, a spus noul președinte al PMP.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost ales duminică în funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară. Delegaţii de la Congresul PMP l-au votat în unanimitate pe Traian Băsescu.

”O să-mi asum responsabilitatea rezultatelor campaniei şi dacă rezultatele vor fi bune şi dacă vor fi mai puţin bune, pentru că noi plecăm de la premisa că trebuie să câştigăm locul întâi. Am convingerea că îmi voi asuma rezultatele foarte bune de la alegerile locale ce vor fi postamentul pentru ca, în toamnă, să fim un partid care va guverna România”, a declarat Traian Băsescu, imediat după anunţarea rezultatului votului.

Traian Băsescu anunţa, după ce instanţa a respins înregistrarea în Registrul partidelor politice a Mişcării Populare, că partidul său se va prezenta în alegerile locale cu numele vechi, Partidul Mişcarea Populară, fostul preşedinte acuzând că hotărârea judecătorească a fost luată după implicarea ”Sectei Securităţii Naţionale”.

Tot duminică, Congresul PMP a votat asumarea de către partid a obiectivului unirii Republicii Moldova cu România, la propunerea lui Traian Băsescu.

”Avem nevoie de confirmarea dumneavoastră, dacă Unirea României cu Republica Modova este un obiectiv pe care îl acceptaţi”, a spus Traian Băsescu, obiectivul fiind adoptat în unanimitate.