Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a pornit discuția, în cadrul unei dezbateri electorale organizată de Antena 3 CNN, despre o posibilă "fermă de troli" a candidatului Mircea Geoană.

UPDATE

Șeful PNL, Nicolae Ciucă, candidat și el la prezidențiale, a declarat de la Cluj că va cere, în calitate de președinte al Senatului, o comisie mixtă - Comisia de Apărare, comisia de IT și toate celelalte comisii care au responsabilități în acest domeniu -, să analizeze, să ancheteze și să identifice care este realitatea în cazul fermei de troli.

"Folosirea acestor instrumente nu face parte din instrumentarul democrației. Dacă s-au identificat astfel de demersuri, atunci Mircea Geoană are foarte multe aspecte de clarificat. Folosirea trolilor și a altor metode de dezinformare, de influențare a percepției oamenilor, de schimbarea cursului democrației, așa cum s-a întâmplat de altfel în Republica Moldova atunci când a fost votat referendumul odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, iată că sunt metode specifice regimurilor autocratice", a mai spus Geoană.

+++

Prezent miercuri după-amiază la Antena 3, CNN, Mircea Geoană a venit cu precizări despre așa-zisa fermă de troli și îi cere premierului să înceteze cu minciunile, acuzându-l că desfășoară o campanie de dezinformare la adresa lui, împreună cu fugarul Sebastian Ghiță, începută încă de acum șase luni.

„A început doamna Lasconi, acum câteva zile, să vorbească de așa-zisa asociere a mea cu un operator israelian. Trei zile ne-a ținut cu sufletul la gură, spunând că are dovezi că Geoană s-a întâlnit cu acel om. Nu m-am întâlnit niciodată.  Doamna Lasconi spune azi, și nu cred că-i face cinste, că a primit informația de la doi jurnaliști prieteni. Ciolacu se suie pe trambulina lui Lasconi, nu știu dacă a fost în tandem sau dacă doamna Lasconi a fost folosită pentru a-i prezenta lui Ciolacu o astfel de platformă, dar pot să vă spun un singur lucru – e o minciună ordinară. N-am niciun fel de relație cu oamenii aceștia, nu i-am întâlnit, n-am nicio operațiune cu dânșii, n-am nicio fermă de troli, în nicio clădire, la niciun etaj, nicăieri. 

Iar domnul Ciolacu din motive care fac parte dintr-o campanie veche de dezinformare și denigrare la adresa mea, începută cu Sebastian Ghiță acum șase luni, finanțată abundent. Și dacă începem să legăm puțin bucățile de puzzle, această firmă israeliană a lucrat în Serbia pentru președintele Vucic într-o operațiune de dezinformare împotriva unui contracandidat – surprize-surprize, Sebastian Ghiță se află, ca cetățean sârb, la Belgrad, sub protecția sârbă și probabil rusească. Cine îl protejează în România e premierul Marcel Ciolacu.

Deci această operațiune e tipică una de dezinformare. Vorbea dl. Ciolacu într-o discuție cu domnii Becali și Ghiță despre linii roșii. Domnul Ciolacu depășește de mult linia roșie a unei minime decențe în democrația românească. E o minciună sfruntată și vreau să cer și eu instituțiilor statului român să investigheze, să vadă dacă cineva, în orice caz nu eu, se dedă la astfel de operațiuni reprobabile, condamnabile și probabil pedepsibile prin legea românească", a spus Geoană.

Candidatul independent la prezidențiale a mai precizat că "acea fotografie a acestui domn în fața unei clădiri în care un apartament este folosit de Institul Aspen pe care le-am fondat acum 20 de ani".

"E ca și cum eu m-aș duce în față la sediul USR și după apare știrea bombă că s-a întâlnit Geoană cu doamna Lasconi. Nu există niciun fel de relație și niciun fel de colaborare cu această firmă, pe omul ăsta nu l-am cunoscut, nu l-am întâlnit, nu e niciun fel de colaborare, nu este niciun fel de operațiune, cu troli, cu servere, cu etaje sau cu jumătăți de etaje pe care eu și operațiunea mea de campanie să o fi executat.

Inițial, când am auzit această bazaconie și, cu tot respectul pentru doamna Lasconi, este, efectiv, o bazaconie ceea ce a vânturat trei zile în presa românească ca o imensă dezvăluire. Inițial, am simțit stilul lui Petrov (n.r. referire la Traian Băsescu), am spus-o și aseară în dezbatere, adică am simțit o chestiune care face parte din arsenalul unui profesionist în dezinformare.Acum nu pot să vă spun dacă doamna Lasconi chiar a avut o înțelegere explicită sau implicită cu domnul Ciolacu, având un adversar comun în mine. Dacă nu, înseamnă că a fost folosită și cineva i-a vândut o informație evident falsă și dânsa mușcat din această nadă. Sper să fie a doua situație, pentru mine, cel puțin.

Eu am simpatizat-o inițial, cu acest episod mi se spulberă orice iluzie că ar avea vreo calificare de orice fel pentru funcția supremă în stat.Este, efectiv, o minciună, iar dacă domnul Ciolacu are vreo informație, să o spună public, iar dacă o are din surse instituționale și o folosește în scop electoral, ăsta e un lucru grav.Nu știu, mi așa mi se pare că prim-ministrul în funcție dă un fel de ordine, asmute instituțiile împotriva unui contracondidat. Eu sunt absolut liniștit, n-are cu ce să vină pentru că nu există niciun fel de operațiune de acest gen. Nu spun asta, spun că dacă există informație instituțională să vină să le spună public nu să arunce jumătate de acuză împotriva mea.

În clipa de față pot să spun cu subiect și predicat că această operațiune de dezinformare, de atac permanent, finanțat de PSD și Ciolacu prin firmele pe care le cunoaștem în parteneriat explicit cu Ghiță – Ciolacu îi protejează afacerile din România și Ghiță face de acolo o operațiune murdară pentru el. E clar că în acest moment între Ciolacu și Ghiță e o legătură politică, o legătură explicită, inclusiv planul de a-l băga pe Simion în turul doi împreună cu Ciolacu e operată prin Ghiță.Vreau să fac apel către toți, în principal către Marcel Ciolacu, care este pentru încă câteva luni de zile prim-ministrul României, să înceteze cu astfel de minciuni și intoxicări și cu o campanie de dezinformare care este plătită pe bani grei, din banii noștri, timp de șase luni de zile”, a mai explicat acesta.

+++

Astfel, la dezbaterea electorală, printr-un mesaj video, Elena Lasconi l-a întrebat pe Mircea Goeană: "De ce v-ați întâlnit recent cu Tal Hanan, cunoscut și sub numele de Jorge? Pentru cei care nu știu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de țări din lume”.

Geoană pus-o pe Lasconi să vină cu dovezi în sprijinul acuzațiilor și a spus că a fost prost informată.

"Cred că cineva i-a vândut o informație falsă doamnei Lasconi și, fiind mai puțin experimentată în ale vieții și ale politicii, a mușcat din nadă cu multă voluptate", a fost reacția fostului număr doi din NATO.

El a mai adăugat că nu știe cine este Tal Hanan, iar "dacă există vreo fotografie, ceva, este foarte posibil să fie cu altcineva, nu cu acest domn”. Totuși, Geoană a recunoscut că a avut întâlniri în Israel cu oameni care fac consultanță pentru premierul Benjamin Netanyahu.

Marți, Elena Lasconi a venit cu poze în care spune că apare Hanan, iar într-o postare pe Facebook a scris că acesta a fost "deconspirat în urma unei investigații jurnalistice internaționale ca fiind în spatele unor operațiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli și operațiuni în social media menite să decredibilizeze candidați".

Una dintre fotografii îl arată pe Tal Hanan în fața sediului Institutului Aspen din București, la care Mircea Geoană este președinte fondator. O altă fotografie probează că Mircea Geoană este prezent în același loc, împreună cu apropiata sa, deputat PSD. A treia fotografie este o captură din Google Street View din fața Institutului Aspen, a scris Lasconi în postare.

După ce a fost iscată controversa, Digi24.ro a luat legătura cu Tal Hanan. Fostul ofițer al serviciilor israeliene a confirmat că a vizitat recent România, dar a transmis că „nu discută despre clienții” săi.

Întrebat despre poza publicată de Lasconi, Tal Hanan nu a negat faptul că apare în ea, iar oameni apropiați de israelian susțin că „pare autentică”. Israelianul a confirmat, însă, că a fost recent în România. 


„Confirm că am fost în România în vacanță. Este o țară minunată, cu oameni minunați. M-am întâlnit și am vorbit cu oameni, dar nu discutăm despre clienți”, a spus Tal Hanan în discuția cu reporterii Digi24.ro, întrebat dacă s-a întâlnit cu Mircea Geoană sau dacă lucrează cu candidatul independent în contextul alegerilor prezidențiale. 

În dispută a intrat și premierul Marcel Ciolacu, candidat și el la prezidențiale, care, într-o discuție cu jurnaliștii de la Guvern, a spus miercuri că este cunoscut faptul că "într-o clădire există foarte multe servere” care ar fi "ferme de boți” pentru Mircea Geoană.

Marți seară, Mircea Geoană a venit cu prima reacție, în care a spus că ”nu l-am întâlnit în viața mea pe acest om. Cine e omul ăsta? Doamna Lasconi, vă rog eu foarte mult, cine vă bagă prostiile astea în cap? Cine e omul ăsta? Nu l-am văzut în viața mea, nu l-am întâlnit niciodată în viața mea, iar faptul că mă duc la Institutul Aspen, mă duc foarte des pentru că eu l-am fondat și am antrenat 2.500 de tineri din această țară, ceea ce dumneavoastră nu o să faceți niciodată”.

Și echipa de campanie a lui Mircea Geoană a reacționat miercuri și o acuză pe Lasconi că ”a fost intoxicată și a distribuit fără discernământ un fake-news grosolan”. ”

Discreditarea singurului candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu face doar jocul lui Ciolacu și al AUR”, consideră echipa lui Mircea Geoană.

Președintele AEP, Toni Greblă spune că nu a primit nicio solicitare oficială cu privire la activitatea unei ferme de troli, el arătând că AEP are atribuții în privința cheltuielilor efectuate în campania electorală de către competitorii politici, potrivit News.ro.

”Nu am primit nicio solicitare oficială cu privire la activitatea unei ferme de boți sau ceva similar, am văzut ceea ce se discută în spațiul public în ultimele ore. AEP are atribuții în cee ace privește desfșurarea campaniei electorale, în cazul de față, eventual în privința cheltuielilor efectuate de competitorii politici pentru a-și promova în variate forme programul politic”, a spus Toni Greblă, la Digi24.

Președintele AEP anunță că a luat legătura deja cu alte instituții care sunt implicate și ele în combaterea unor asemenea practici.

”Așteptăm mai multe informații cu privire la ceea ce și unde se pot întâmpla astfel de lucruri și vom verifica, în ceea ce privește AEP, în special cheltuielile făcute de competorii politici. Pentru a verifica activitatea pe care competitorii politici o desfășoară în campaniile electoral există o competiție partajată, mă refer în primul rând la birourile electorale, pe diverse trepte de ierarhizare a acestora, de asemenea, activități similare poate să desfășoare Ministerul de Interne, Autoritatea pentru Digitalizarea României, servicii specializate ale SRI, dacă există suspiciuni că acestea afectează siguranța națională”, a explicat el.

Greblă a menționat că nu are detalii în legătură cu aceste presupuse activități, iar când vor afla mai multe date, o să înceapă fiecare pe competențele pe care le au asemenea verificări pentru a vedea dacă se respectă legea privind campania electorală.

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat tot miercuri că l-au sunat colegii de pe canalul ”No Fake”, aflat la dispoziția ministerului, unde se pot sesiza nereguli privind platformele online și "s-au primit niște solicitări" de la persoane fizice despre așa-zisa fermă de troli a lui Mircea Geoană, iar ele "au fost transmise mai departe platformelor, pentru a vedea dacă există astfel de instrumente".

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus că el nu știe subiectul, dar se va informa, astfel că nu a făcut alte comentarii.

Președinta USR, Elena Lasconi, a venit din nou miercuri cu un mesaj către premierul Marcel Ciolacu.

„E bine că o femeie – care încă nu se află la conducerea țării – vă deschide ochii și vă pune să faceți curat în casă! Cu toate instituțiile pe care le aveți la un telefon distanță, nu ați mișcat un deget până acum. Observ că, deși sunteți premierul României, domnule Ciolacu, și aveți majoritate în Parlament, v-ați găsit curajul să deschideți public subiectul legat de fabricile de troli și să puneți instituțiile statului la treabă abia după ce eu, un outsider, un om din afara sistemului învechit în rele practici, am pus informațiile pe masă. Marcel Ciolacu cere sesizarea AEP după ce a primit și domnia sa informații că o fabrică de troli lucrează pentru Geoană într-o clădire din București. Dar nu e suficient, domnule Marcel Ciolacu, să faceți doar această solicitare", a scris ea pe Facebook.

Lasconi continuă și spune că "e bine că cereți AEP să facă verificări, dar să nu uităm că dumneavoastră aveți și alte instrumente la îndemână: DNSC și ANCOM".

Astfel, șefa USR solicită de urgență premierului să sesizeze cele două instituții care să oprească fermele de troli, să facă verificări serioase legate de felul în care Mircea Geoană își desfășoară campania în on-line.

"Și poate Mircea Geoană nu e singurul care face asta, este important să cerceteze instituțiile statului. Lupta cu dezinformarea este o luptă pe care trebuie să o dăm, eu nu accept să închidem ochii la ceva ce este atât de periculos pentru democrație. Am spus-o și o repet: este un subiect la care toți ar trebui să fim foarte atenți: manipularea din on-line prin ferme de troli și fake news. Atât timp cât există informații care arată că unul dintre candidați, Mircea Geoană, lucrează cu un personaj extrem de controversat la nivel internațional – Tal Hanan – cred și eu că este momentul să ne uităm atent la cum se duc aceste războaie pe social media, să nu închidem ochii sau să spunem că e ceva minor. România are nevoie de lideri responsabili, care să aprecieze adevărul, nu să-l îngroape prin manipulări și minciună!”, a conchis aceasta.

Jurnalista Emilia Șercan a transmis că Elena Lasconi are obligația morală față de breasla din care a făcut parte să clarifice chestiunea "jurnaliștilor prieteni" care i-au dat "o informație documentată" despre ferma de troli a lui Mircea Geoană.

"Jurnaliștii, atunci când au informații despre subiecte de interes public, le documentează și le publică ei înșiși, sub semnătură proprie, nu le dau unor candidați la președinție pentru a fi folosite în scop electoral. O astfel de practică este extrem de nocivă pentru presă, cu atât mai mult cu cât credibilitatea breslei jurnaliștilor are de suferit inclusiv din cauza unor practici generate de "colaborarea" lipsită de orice principiu etic cu unii oameni politici. Afirmația Elenei Lasconi este una care aduce mari prejudicii profesiei de jurnalist și trebuie clarificată imediat și complet de către aceasta. Subiectul fermei de troli este unul de mare interes public, însă practica furnizării unor informații de către un jurnalist unui politician este greșită și încalcă principiile profesionale", a scris, pe Facebook, Emilia Șercan.