Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat vineri, la Suceava, că el își va îndeplini atribuțiile până în momentul în care apare numele unui alt ministru în Monitorul Oficial.

"Cu președintele (Liviu Dragnea - n.r.) ne întâlnim, nu foarte des, dar ne întâlnim în chip necesar, pentru că el este președinte la o alianță care susține un guvern politic din care eu fac parte, chiar dacă nu sunt membru al niciunui partid (...) Nu considerați nefirească întrevederea dintre un ministru și președintele partidului care face parte din alianța de guvernare'', a spus Toader, conforrm Agerpres.

Toader a precizat că trebuie să știi două lucruri înainte de a specula o posibilă remaniere.

''Să faci o astfel de speculație ar trebui să știi cel puțin două lucruri: dacă această dezbatere există sau nu și să știi conținutul dezbaterii. După ce-l știi, poți să vezi care ar putea fi rațiunile. Dar cum eu nu intru în dezbatere, nu știu posibile argumente n-aș putea specula o posibilă legătură cu președinția Consiliului UE (...) Eu cred că am foarte multe de făcut ca să stau să fac speculații pe n variante posibile'', a spus Toader

El a subliniat că își va îndeplini atribuțiile până la numirea oficială a unui nou ministru.

"Astăzi fac parte din al treilea guvern. De câte ori s-a schimbat un guvern, acuma nu se pune problema, ci doar a unei posibile remanieri, de fiecare dată am spus că eu îmi îndeplinesc atribuțiunile până în momentul în care apare în MO un nou ministru al Justiției, pentru că este un principiu de rang constituțional care spune că trebuie să asigurăm continuitatea funcționării autorităților (...) Nu am vorbit despre așa ceva, pentru că mi-ar fi incomod să deschid eu subiectul și chiar n-ar fi deloc adecvat. Îmi voi îndeplini atribuțiunile (...) Trebuie să ai pregătirea profesională, tăria de caracter și psihică să-ți îndeplinești atribuțiunile în mod corect, fără să ții cont de faptul că x sau y este nemulțumit, știind faptul că oricând cineva va fi nemulțumit'', a spus Toader.