UPDATE / VIDEOPSD va depune o moțiune de cenzură contra Guvernului. Cabinetul Grindeanu are premier și un ministru
UPDATE conferința de presă a premierului Grindeanu: "Dragnea încearcă să ne întoarcă în timp, înainte de 1989." (premierul). Conducerea PSD a votat joi depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului său și excluderea lui Grindeanu din partid.
"Lipsesc câteva (demisii — n.r.), deși au fost anunțate. Am dat acest termen până luni ca și dl Liviu Dragnea să își asume prin demisie, alături de mine, așa-zisul eșec al acestui guvern, iar luni vă voi anunța și voi lua o hotărâre", a spus Grindeanu, la Palatul Victoria, întrebat câte demisii ale miniștrilor a primit și când le va trimite către Administrația Prezidențială.
”În situația în care voi constata că nu pot asigura un guvern funcțional (...) atunci îmi voi da demisia și sper din tot sufletul ca PSD să nu piardă guvernarea. Anunț public că în perioada următoare voi avea întâlniri cu parlamentari PSD, începând din această seară, care m-au rugat să mă vad cu ei”, a declarat Sorin Grindeanu.
+++
Grindeanu: "E o zi tristă pentru mine." PSD depune moțiune de cenzură împotriva propriului guvern pentru că dl Dragnea vrea tot mai multa putere.
Referitor la acuzele că premierul are în spate serviciile secrete, Grindeanu spune că aceasta este o minciună.
Dacă va continua dl Dragnea, voi avea reacții și mai puternice.
A doua minciună: miniștrii nu puteau să comunice cu mine. V-aș ruga să vă puneți în postura acestor miniștri, aleși de dl Dragnea. Dl Dragnea să își dea demisia. Cum să lucreze acești miniștri dacă eu le spuneam un lucru, dar de la partid le venea altă directivă?
De exemplu, în cazul impozitului pe gospodărie. Am cerut în ședința de guvern să comunice pe subiect doar ministrul Finanțelor. Ce s-a întâmplat? Seara, la televizor, la planșă, cu desene... știți deja. Ce să creadă ceilalți miniștri?
Cred că ne aflăm într-un moment dificil, când un singur om, Liviu Dragnea, încearcă să ne întoarcă în timp, înainte de 1989. Fiecare trebuie să se gândească dacă ne dorim asta. Eu cred că nu. Sunt convins că nu.
Nu au reușit să treacă de teama față de conducătorul iubit.
La Congres, dl Dragnea să își asume alături de mine - prin demisie. La Congres îmi doresc să dezbatem problemele de fond ale partidului, apărute în ultimii doi ani, care ne-au adus în situația de astăzi. În mod sigur, vor apărea soluții și partidul va decide. Important e mecanismul prin care funcționează acest partid, să nu îl închidem într-un cerc restrând de decidenți. Importantă e strategia pe care o adoptăm.
Dl Dragnea nu e proprietarul PSD.
Chiar dl Dragnea spunea că parcă nu funcționează lucrurile în partid. Când ne gândim că ultimele comitete executive au avut ca temă excluderi sau sancțiuni, asta spune multe.
Analiza rezultatelor parțiale de la alegerile de duminică: din patru municipii, PSD a câștigat una (Craiova, Tg Jiu, Moinești, Roman). Dacă intrăm pe situația în comune, lucrurile stau prost. S-a pierdut și în Teleorman, s-a câștigat la Timiș.
- Ați vorbit cu președintele Klaus Iohannis.
- Da.
- De când v-ați schimbat? Până mai ieri erați la pescuit cu dl Dragnea.
- Cel de ieri și de astăzi - acesta este adevăratul Sorin Grindeanu. (A refuzat să comenteze mai mult).
- Când s-a schimbat relația cu Liviu Dragnea și de ce?
- De când am început să aud că, deși pe față mi se spunea că lucrurile sunt în regulă, mergem înainte, în spate, se făcea tot ceea ce este posibil pentru dinamitarea activității guvernului.
De o lună și ceva, PNDL 2 trebuia să fie lansat. Ordinele trebuia să fie date către județe. Acestea puteau fi date pe criterii transparente de vreo lună și ceva. Din păcate. Ordinele trebuia semnate de Ministrul Dezvoltării.
- Ați avut mai multe întâlniri externe. Țara noastră părea un pol de stabilitate. S-a supărat Rusia după comentariile dvs de aseară?
- I-am avertizat pe colegii mei să aibă grijă. Eu am dat un exemplu aseară legat de Rusia, pentru că era absurd să ceri să ai relații, câtă vreme există sancțiuni din partea UE. Am dat acest exemplu, pentru că apărea ca măsură neîndeplinită. Alte măsuri au termen 2018 sau finalul mandatului, ori nu pot fi îndeplinite. Oricum, s-a încercat ca acest document să fie justificarea pentru care să plece Sorin Grindeanu.
Eu nu mă agăț de funcție. De ce îi este frică de Congres?
19:30 Ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, a anunțat că nu a demisionat deocamdată, dar va face acest lucru dacă îi va cere premierul.
16:38 Tăriceanu, la sediul PSD: Avem un premier care se ține de scaun și încearcă tot felul de soluții pentru a rămâne la Palatul Victoriei.
- luni depunem moțiunea de cenzură.
- Întrebat ce se va întâmpla dacă va fi respinsă moțiunea de cenzură, Tăriceanu spune că ipoteza e nerealistă.
16:15 Liviu Dragnea i-a oferit președintelui executiv al PMP Eugen Tomac funcția de viceprim-ministru, condiția impusă fiind ca PMP să sprijine PSD în Parlament, au declarat pentru Mediafax surse politice.
16:00 Deputatul Alfred Simonis, președintele Tineretului Social Democrat Timiș și vicepreședinte al PSD Timiș, a declarat joi că nu crede că CExN poate lua decizia excluderii din partid a unui membru, ci propunerea ar fi trebuit făcută de organizația locală.
15:40 PSD Gorj se disociază, într-un comunicat, de declarațiile vicepreședintelui filialei județene, deputatul Alin Văcaru, care se declarase în favoarea ”rămânerii lui Sorin Grindeanu”, spunând că retragerea sprijinului politic nu se decide într-o singură ședință.
15:23 CEX a votat în unanimitate excluderea lui Grindeanu din PSD. Totodată, membrii CEX au votat în favoarea unei moțiuni de cenzură.
15:20 Pentru ca o moțiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD și ALDE au împreună 247 de parlamentari, nefiind astfel nevoie de susținere din partea altor grupuri. O moțiune de cenzură care ar fi depusă la începutul săptămânii viitoare ar putea fi votată în cel mult 8 zile de la introducerea în Parlament, potrivit regulamentelor, arată o analiză News.ro. (Detalii, aici)
15:15 Victor Ponta ar putea fi numit secretar general al Guvernului, anunță Antena3 și B1, citând surse politice. Actualul secretar general este Mihai Busuioc, un apropiat al lui Liviu Dragnea.
14:50 Liderii PSD iau în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură. Moțiunea ar putea să fie depusă la începutul săptămânii viitoare.
14:30 ”Vă garantez că nu mă agăț în niciun fel de funcția de Prim-ministru, pe care o ocup și datorită susținerii pe care mi-ați acordat-o.Vreau să mă asigur că președintele României va nominaliza un premier tot din partea PSD, iar atunci sunt gata să îmi prezint demisia.Există riscul iminent ca PSD să piardă guvernarea, iar în acest moment îi transferăm practic președintelui Iohannis toată puterea în România. Nu putem accepta această situație! Vă propun o largă consultare în partid, cu toți cei care muncesc și cred în mod real în PSD! Vreau să cântăriți bine ce decideți astăzi. Avem o datorie față de România. Partidul nostru a fost mereu un reper de stabilitate, pe noi nu ne definesc crizele interne. PSD trebuie să rămână un pilon de competență și responsabilitate”, a scris Grindeanu pe Facebook, în timp ce membrii CEX se reunesc să discute situația sa și a guvernului.
14:00 Demisiile tuturor miniștrilor au ajuns la cabinetul premierului, urmând ca Sorin Grindeanu să ia act de aceste demisii, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale. El are 15 zile la dispoziție pentru a le semna și a le trimite la Administrația Prezidențială, pentru ca apoi să fie publicate în Monitorul Oficial.
13:45 ”Nu cad în capcana să îmi devină simpatic Grindeanu. Când a primit osul se gudura ... acum mușcă. Și tot roșu este”, mărturisește Ludovic Orban.
13:18 Deputatul PSD Liviu Pop susține la Realitatea Tv că partidul nu e împotriva guvernului său, ci dorește respectarea programului de guvernare.
13:00 ”Dvs. unde ați mai văzut ca o coaliție să depună o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern?”, a replicat liderul UDMR Kelemen Hunor, întrebat de jurnaliști cum ar vota partidul său într-o asemenea situație.
”Și dacă nu trece moțiunea, ce fac?”, a mai întrebat președintele UDMR.
12:49 Dacian Cioloș, pe Facebook: ”Coaliția PSD-ALDE își devorează propriul guvern, mistuit în eterna patimă a luptei pentru putere. Din păcate, un spectacol iresponsabil, trist și dureros pentru România.(...) Ce se întâmplă acum nu este o simplă o criză politică. Nu este o criză a PSD, ci o criză care afectează credibilitatea României. Liderii coaliției de guvernământ riscă stabilitatea țării pentru calcule personale, mici și imorale. Nici programul de guvernare, nici numărul de voturi nu țin loc de responsabilitate și moralitate. Este, în același timp, o criză a unui mod falimentar de a face politică în România: o politică bazată pe minciună, complicități și luptă pentru putere cu orice preț”.
12:40 Comitetul Executiv Național al PSD se reunește de la ora 14:00, la sediul din Bd. Kiseleff pentru a discuta despre o eventuală nouă propunere de premier. Se va lua în discuție și o moțiune de cenzură, pentru a ieși din blocajul provocat de refuzul lui Sorin Grindeanu de a-și da demisia, în urma retragerii sprijinului politic.
12:37 ”Privesc cu tristețe și-mi dau seama că Stalin și-a lăsat moștenitori în România”, a declarat, la RFI, primarul Iașiului, Mihai Chirica, suspendat din toate funcțiile în PSD, referindu-se la evaluarea făcută de Vâlcov la ordinul lui Dragnea.
12:34 Grindeanu se întâlnește cu ministru britanic al Apărării, Michael Fallon, aflat în vizită în România.
12:26 Ecaterina Andronescu spune la România TV că este foarte important ca situația să fie rezolvată foarte repede și trebuie numiți oameni mai determinați care să îndeplinească promisiunile cu care s-au câștigat alegerile.
12:24 ”Avem un om care stă singur într-un Palat în care se dă ora exactă. E singur cuc în Palatul Victoria și nu știu ce așteaptă. Toată România așteaptă să plece de acolo. E o situație foarte penibilă să ajungem la situația de a depune moțiune de cenzură. Acolo nu mai e un guvern, e un singur om. Facem moțiune pentru un singur om? Constituția nu ne permite să îl luăm de guler () El stă acolo, își face duș, nu știu ce face. Să își dea demisia mai repede. Ne întâlnim în CEX să găsim o variantă procedurală ca să scăpăm de un singur om care stă în Palatul Victoria singur. Poate să meargă în Piața Victoriei la aia de la Rezist sau să-l ia pe Nicușor Dan. Face ce face spre batjocura tuturor ca să arunce totul în aer. Să plece de acolo și lucrurile să intre pe făgașul normal", a declarat, la Antena 3, Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct PSD.
12:10 Update agenda MAE: potrivit agendei inițiale, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu și ministrul delegat Ana Birchall aveau joi o serie de întrevederi. Ulterior, programul oficial al Anei Birchall a fost anulat. În locul său, cu prim-ministrul landului federal german, Saxonia, Stanislaw Tillich, și cu secretarul de stat pentru Afaceri Europene în MAE slovac, Ivan Korčok, se va întâlni secretarul de stat Bogdan Mănoiu.
11:43 Tudorel Toader oferă din nou explicații: Îmi exercit atribuțiile, până la momentul publicării demisiei în Monitorul Oficial.
11:07 Deputatul PSD Liviu Pop a declarat, la RFI, că "sunt mai multe variante, totul depinde de domnul Grindeanu”.
”Dacă domnul Grindeanu își dă demisia, evident că președintele statului va cere din partea partidelor parlamentare consultări și nominalizări pe premier, pe coaliția pe care suntem. Dacă nu își dă demisia, evident, trebuie rezolvată problema în Parlament, lucru care cu siguranță se va întâmpla, dacă nu-și va da demisia (…). În Parlament, numai prin moțiune se poate da jos un Guvern”, a spus Pop.
Întrebat dacă va fi viitorul premier de la PSD, deputatul a răspuns: "Dacă PSD-ul va face guvernarea și în urma votului și a majorității din Parlament trebuie să facă guvernarea, absolut că premierul trebuie să fie de la Partidul Social Democrat. Avem un program de guvernare foarte-foarte bun și poate fi dus la îndeplinire doar cu premier de la PSD (…). Sunt convins că la nivelul PSD sunt cel puțin 10-15 persoane care pot fără nici o problemă să preia Guvernul României”.
10:34 Sorin Grindeanu a ajuns la Guvern.
10:33 Demisiile miniștrilor au fost înregistrate, joi dimineață, la Secretariatul General al Guvernului și la cabinetul premierului, au declarat pentru Agerpres surse oficiale.
Potrivit acestora, singurii membri ai Guvernului care nu și-au depus demisiile sunt ministrul Justiției, Tudorel Toader, și ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Augustin Jianu.
10:31 Vicepreședintele PSD Gorj, deputatul Alin Văcaru, se declară în favoarea ”rămânerii lui Sorin Grindeanu”, spunând că retragerea sprijinului politic nu se decide într-o singură ședință. ”Mă așteptam să fim întrebați dacă suntem de acord. Ne-am pripit și ne-am făcut de râs”, spune Văcaru pentru Mediafax.
10:26 Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că, din ce știe, demisiile miniștrilor PSD și ALDE au fost deja depuse la Secretariatul General al Guvernului, însă nu toți membrii Cabinetului au făcut acest gest, așa cum afirma, miercuri, președintele PSD, Liviu Dragnea, scrie News.ro.
Ea a adăugat că premierul Sorin Grindeanu a dovedit că nu este dispus la dialog și nu a comunicat, comentând că acum șeful Executivului este "singur".
"Actul nostru de ieri (miercuri - n.r.) a fost unul de solidaritate. Solidaritate între noi, membrii Guvernului, pentru că eu am înțeles că trebuie să lucrăm în echipă. (...) Ideea fericită ar fi fost să putem continua în această formulă. Nu a fost posibil, pentru că premierul nu a vrut să aibă un dialog. (...) Premierul la momentul ăsta este singur", a precizat Carmen Dan.
10:20 ”Exprimând deplina solidaritate cu membrii Guvernului, am depus demisia mea din demnitatea de Ministru al Justiției!”, a scris Toader pe Facebook.
”Orice Guvern se sprijină pe doi piloni - unul politic, conferit de către alianța de guvernare, și altul juridic, conferit de către Parlament !Prin retragerea sprijinului politic, față de Guvern, se retrage sprijinul politic și față de fiecare membru al Guvernului!”, a scris Tudorel Toader, în alt mesaj.
+++
Joi e convocată o nouă ședință a CEX, dar momentan nu se știu locul și ora. Membrii CEX se reunesc pentru a face o nouă nominalizare pentru funcția de premier.
Premierul Grindeanu le mulțumește, într-un mesaj pe Facebook, primarilor și membrilor PSD care l-au susținut, dar și românilor din afara politicii, care i-au trimis mesaje pe Facebook.
+++
Ministrul Justiției a venit dimineață la Ministerul Justiției și a explicat că se află în continuare în funcție și participă la evenimentele de pe agenda zilei de joi.
+++
La ora 11:00 vor fi declarații la Palatul Cotroceni.
+++
Și premierul Sorin Grindeanu este așteptat la Palatul Victoria. Pe agenda sa: o întrevedere cu prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, la ora 10:15, și, de la ora 15:00, o întrevedere cu președintele Comitetului Economiei germane pentru Europa de Est, Wolfgang Büchele.
Ambasada Marii Britanii anunța miercuri că ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, se va întâlni joi cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Apărării, Gabriel Leș. Momentan, întâlnirea nu este pe agenda de pe site-ul Guvernului.
+++
El a mai spus că este independent, astfel că nu face parte nici din tabăra lui Dragnea, nici din cea a lui Grindeanu. Pe de altă parte, Toader a precizat că va respecta deciziile politice și juridice în urma retragerii sprijinului politic al Guvernului.
În ceea ce privește raportul de evaluare, Tudorel Toader nu a fost de acord cu concluziile privind activitatea Ministerului pe care-l conduce: "Am văzut în bilanț că au trecut patru luni și nu am realizat Cartierul Justiței. Păi este un proiect extrem de mare, sunt 11 hectare de teren lângă Biblioteca Națională, trebuie să facem exproprieri, studii de fezabilitate, proiecte. Acolo vor fi reunite, după macheta pe care o am la mine în birou, CSM, ICCJ, Ministerul Justiției, Parchetul General, toate instanțele. Ori să spui cuiva că în patru luni nu a făcut un cartier pe 11 hectare, bag seama că eu vorbesc despre altceva. Raportați-vă la programul de guvernare”.
Comentarii