Ministrul Justiției a comentat vineri decizia în cazul Dragnea, acuzând faptul că judecătorii ICCJ nu au luat în considerare o decizie a CCR din 2016 privind abuzul în serviciu.

"Nu pot să comentez sentința, pentru că am văzut doar ce a văzut toată lumea. Ca să îți faci o idee despre sentință, trebuie să vezi motivarea, să vezi considerentele pe care s-a emis acea sentință. Aștept să văd și eu motivarea, ca să îmi fac o părere. În orice caz, oricare cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție. Există mulți care au fost condamnați inițial, apoi au fost achitați sau invers", a declarat, la Iași, Tudorel Toader.

"Vă spun cu deplină convingere că o decizie a CCR nu poate fi neglijată chiar dacă legiutorul nu pune textul legii în acord cu decizia”, a mai spus ministrul Justiției.

Această idee a neluării în considerare a unei decizii a Curții Constituționale a fost folosită și de premierul Viorica Dăncilă și membri ai Guvernului care au criticat decizia ICCJ de condamnare a liderului PSD la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.