Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că în urma unei campanii în doar o lună, au fost identificați 2.500 de copii fără CNP, iar aceștia erau excluși din sistemul educațional.

Turcan a fost prezentă luni, la evenimentul de începere a lucrărilor pentru Programul Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei COVID-19 – ”Din grijă pentru copii”.

Ea a afirmat cu acest prilej că pandemia a afectat pe toată lumea, dar cei mai afectați au fost copiii. 

"Pandemia ne-a afectat pe toți, dar probabil că cei mai afectați au fost copiii. Cred cu tărie că implicarea primului ministru, coordonarea celor mai importante ale statului, expertiza profesioniștilor și atragerea tuturor celor care pot să sprijine binele copiilor reprezintă esența a reușitei oricărui program. Acesta este un program dedicat special copiilor afectați de pandemie și în perioada pandemiei au fost tipuri de afectări și dacă e să facem o radiografie cei mai afectați sunt cei din familii vulnerabile. De asemenea, deopotrivă afectați sunt și cei cu părinți plecați la muncă în străinătate, sunt copiii care din diferite motive nu au suportul necesar al familiilor”, a transmis ministrul Muncii, citată de news.ro.

Raluca Turcan a precizat că a identificat 2.500 de copii fără CNP în România. 

"Am identificat copii fără CNP în România de astăzi. Am identificat într-o campanie de o lună de zile aproximativ 2.500 de copii care erau excluși practic practic din sistemul educațional, nu aveau acces la educație, am găsit sute de copii care se aflau într-o stare avansată de boală și care nu aveau acces la asistență medicală”, a explicat Turcan.

Ea a menționat că în acest domeniu există trei direcții mari de acțiune. 

Prima direcție se referă la serviciile integrate, a doua la persoanele cu care se face asistență socială, iar ultima direcție o reprezintă finanțarea.

Turcan a menționat că asistența socială se face cu persoane care nu au pregătirea necesară. 

"Dintre toți asistenți sociali din România doar 80% au studii superioare și dintre aceștia doar 30%au experiență și educație pe asistența socială”, a precizat ministrul Muncii.