În contextul grevei profesorilor care a amânat așa-numita „rotație guvernamentală” de la finele lunii mai, miniștrii PSD au rămas cei mai vizibili politicieni, potrivit unui studiu realizat de mediaTRUST.

Astfel, în luna mai, miniștrii PSD au dominat media, ocupând prima poziție atât în numărul de materiale, cât și în audiență. În această perioadă, un român a avut posibilitatea să intre în contact cu mesajele PSD de aproximativ 53 de ori (cu un total de 899.228.823 de contacte). Miniștrii PSD au fost menționați într-un număr de 32.861 de materiale, înregistrând o creștere de 810 de materiale față de luna aprilie. Miniștrii PNL au fost menționați în 25.117 de materiale, în creștere cu 479 față de luna precedentă. Echipa de miniștri UDMR s-a remarcat prin 7.754 de materiale, în creștere cu 615 în comparație cu luna aprilie.  

În clasamentul general al miniștrilor Cabinetului Ciucă în luna mai, primul loc este ocupat de Marius Budăi, conform datelor furnizate de mediaTRUST. Acesta a fost subiectul a 8.549 de articole jurnalistice în diverse publicații din țară. Cel mai mare nivel de vizibilitate al ministrului a fost înregistrat în data de 29 mai, în contextul grevei din Educație și a eșecului negocierilor dintre Guvern și sindicatele din învățământ.

Pe locul doi în clasament se află Sorin Grindeanu, cu un număr de 7.115 referințe. Momentul de vârf al vizibilității sale a fost în data de 11 mai, când a fost anunțată suspendarea taxei de pod de la Fetești pe perioada verii, din cauza lucrărilor la podul peste brațul Borcea. 

În rândul miniștrilor Cabinetului Ciucă, Ligia Deca se află pe locul trei în ceea ce privește expunerea mediatică în luna mai. Aceasta a înregistrat un total de 6.314 de citări și un trend ascendent al vizibilității începând din data de 17 mai, odată cu declanșarea grevei de avertisment a profesorilor, protest care a culminat cu greva generală în sectorul Educației.

Lucian Bode înregistrează 5.518 materiale în care a fost menționat în perioada analizată,  Marcel Boloș este în top cu 4.401 materiale în care a fost monitorizat, iar Petre Daea a coborât pe poziția 6 cu 3.982 mențiuni, după ce în luna precedentă a ocupat prima poziție. Este urmat de Adrian Câciu, menționat în 3.716 materiale. Alexandru Rafila, pe 8, este menționat în 3.226 materiale, Hunor Kelemen se menține pe aceeași poziție ca și în aprilie, cu 3.194 mențiuni, iar top 10 este închis de Sebastian Burduja, menționat în media din țară de cel puțin 3.156 ori. 

Locul 11 este ocupat de Gabriela Firea, menționată în 2.843 materiale, urmată de Barna Tanczos, menționat în 2.301 articole în presa scrisă, radio, TV, online și social media. Bogdan Lucian Aurescu, pe 13, cu 1.905 materiale în care a fost menționat. Virgil Popescu urcă 4 poziții, până pe 14 menționat în 1.865 materiale, Cătălin Predoiu coboară de pe poziția 11 în aprilie pe 15 în mai, menționat în 1.446 articole, iar pe locul 16 se menține Attila Cseke cu 1.439 referințe. Poziția 17 este ocupată de Angel Tîlvăr, menționat în 1.339 articole jurnalistice, urmat pe 18 de Lucian Romașcanu, care urcă în această lună 2 poziții și ajunge pe 18, menționat în 1.150 materiale și de Florin Marian Spătaru, care a fost menționat în 941 materiale. 

Cei mai puțin mediatizați miniștri ai Cabinetului Ciucă în luna mai au fost Eduard Novak, care a condus Sportul, cu 820 materiale, și Daniel Cadariu, fost titluar la Antreprenoriat și Turism, cu 512 materiale jurnalistice.

În ultima lună a guvernului în această componență Marius Budăi a fost cel mai mediatizat ministru la TV, în timp ce Sorin Grindeanu și Ligia Deca au ocupat locurile următoare în topul vizibilității, beneficiind de o expunere semnificativă în media.În intervalul 1-31 mai, ultima lună înaintea rotației guvernamentale, miniștrii Cabinetului Ciucă au fost subiectul a 8.799 de materiale difuzate pe posturile TV monitorizate de mediaTRUST. Din acestea, miniștrii aparținând PSD au fost menționați în 4.528 materiale, miniștrii din partea PNL în 3.109 materiale, iar miniștrii UDMR în 1.162 de materiale TV.