Călin Lucian Farcaș a fost amendat pentru ”expresii și cuvinte jignitoare” adresate conducerii PSD Bistrița-Năsăud. Procesul verbal este făcut la o lună și jumătate de la abatere, dar la câteva zile după ce presa semnala un caz similar la Timișoara.

Subcomisarul Dumitru Moldovan l-a amendat pe contravenientul Călin Lucian Farcaș cu 200 de lei pentru că ”a postat pe rețeaua de socializare Facebook un mesaj public prin care a adresat expresii și cuvinte jignitoare la adresa mai multor persoane din cadrul formațiunii politice PSD BN participante la o petrecere organizată în data de 11.03. 2017, producând indignarea cetățenilor”, scrie Bistrițeanul.ro.

Publicația locală notează că Poliția Municipiului Bistrița pare să fi fost inspirată la redactarea acestui proces verbal de cazul petrecut recent la Timișoara, mediatizat în presa națională, la milocul lunii 19 aprilie.

Astfel, deși fapta lui Farcaș s-a petrecut în 12 martie, procesul verbal este întocmit 28 aprilie 2017, la câteva zile după prima amendă dată pentru postări pe Facebook de Poliția Locală din Timișoara.

Plângerea la poliție a fost depusă de membri ai PSD Bistrița-Năsăud, care s-au simțit ofensați de tonul postării lui Farcaș. Acesta a criticat faptul că PSD a organizat o petrecere de 8 martie, în timp ce alocația unui copil este de 84 de lei.

Potrivit Bistrițeanul.ro, bărbatul nu a făcut referire directă la nicio persoană, dar a scris că petrecerea PSD de 8 Martie ar fi fost finanțată din bani publici. La petrecere au avut acces membrii de partid care aveau cotizația plătită la zi și au achitat meniul de 50 de lei de persoană, notează publicația. 

Călin Lucian Farcaș, care trăiește în Marea Britanie, a scris, pe Facebook, că nu are de gând să plătească amenda. El a continuat să posteze mesaje cu un ton injurios la adresa PSD.

Poziția PSD Bistrița-Năsăud

Daniel Suciu, purtător de cuvânt al PSD Bistrița-Năsăud, a scris pe Facebook că plângerea nu are legătură cu îngrădirea dreptului la exprimare și critica.

”Am depus plângere la poliție în baza legislației în vigoare pentru că nivelul injuriilor adresate colegilor și participanților la o acțiune a partidului, și a PSD în general, a ajuns la un nivel mult prea jos pentru a fi trecut cu vederea. Nu ne-a deranjat niciodată critica, face parte din activitatea noastră, dar injuriile asemeni celor expuse de domnul Farcaș am considerat că trebuie semnalate. Aceasta nu are nimic de-a face cu critica. Libertatea de exprimare este un drept fundamental, la fel ca dreptul la demnitate și acela de ați apăra onoarea și imaginea în fața unor injurii incalificabile. Am consultat un avocat și încă din luna martie am solicitat autorităților să se pronunțe dacă este de competența lor sancționarea sau nu a acestui tip de mesaj la adresa unei organizații și a membrilor săi. Încurajăm libera exprimare, dar totuși considerăm că există o limită peste care nu se poate trece”, a precizat Suciu.