Primarul orașului dâmbovițean Pucioasa, Constantin Ana, a semnat inițiativa ”Fără penali în funcțiile publice” și vrea să fie urmat și de alți colegi social-democrați.

UPDATE 

Vicepreședinte PSD Dâmbovița, Fănuț Costea, a anunțat că a semnat și el inițiativa ”Fără penali în funcții publice”.

”Da, am semnat. Trebuia să nu semnez? Atunci când mergem la vot, este sinonim cu: ați fost la vot? Da. Cum ați votat? Cam așa vreți dumneavoastră să mă întrebați”, a declarat Costea pentru Agerpres.

El a adăugat că nu a vorbit despre semnarea petiției cu președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu.

Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a anunțat că gestul lui Constantin Ana e unul personal, iar Organizația Județeană Dâmbovița a Partidului Social-Democrat, nu girează acțiunile politice ale adversarilor săi.

”PSD Dâmbovița rămâne consecvent actelor normative adoptate în sesiunea parlamentară încheiată recent, prin care s-au adus modificări legislației privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, Codului penal și Codului de procedură penală. Condițiile de acces în funcții publice și de demnitate publică sunt reglementate de lege, noțiunea de „penal” nefiind statuată juridic. Ea este folosită agresiv doar ca un pretext de discreditare a Partidului Social Democrat, coaliției de guvernare și a liderilor săi”, a scris Țuțuianu pe Facebook.

El a mai scris că acțiunea lui Ana, precum și declarațiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare: ”Gestul său este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului și electoratului Partidului Social-Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil”.

+++

Constantin Ana a declarat că a semnat documentul fără nicio reținere și fără nicio emoție că gestul său o să fie sancționat politic de superiorii săi. El i-a îndemnat și pe alți colegi de partid să facă același lucru, scrie Reporterpenet.ro.

Primarul din Pucioasa a spus că a fost contactat de niște tineri pentru a semna pentru inițiativa USR.

”Am fost contactat de acești tineri pentru o discuție legată de inițiativa pe care ei o susțin. M-au intrebat dacă le răspund solicitării de a semna inițiativa de modificare a Constituției "Fără penali in funcții publice”. Am acceptat pe loc!”, a explicat primarul Constantin Ana pe Facebook.

Întrebat de ce a ales să semneze o astfel de inițiativă, edilul a spus că dorește ca lumea să-i privească cu alți ochi pe PSD-iști.

”Este o acțiune firească de a sprijni orice acțiune cetățenească. Trăim într-o lume prea dezbinată și a fost un gest de bun simț din parte mea, cred. Suntem oameni normali și noi, cei din PSD, și vrem să fim tratați ca atare. Odată ce am făcut acest gest vreau să fiu urmat și de alți colegi de-ai mei de partid. Ce nu s-a spus, e că discuția cu acei tineri a fost mult mai amplă și i-am întrebat dacă știu cu ce se ocupă parlamentarii lor de Dâmbovița, pentru că sunt total absenți și nu e normal să nu te uiți în propria ogradă când îi critici pe toți. Toți membrii care au venit la mine erau USR. E un gest de normalitate, și îi îndemn pe toți să realizeze că nu există oameni buni și oameni răi, că psd-itșii nu sunt altfel de oameni”, a precizat primarul din Pucioasa.

Întrebat dacă are emoții că gestul său va fi sancționat politic, acesta a spus că nu are nicio emoție: ”Nu am nicio emoție. L-am informat pe președintele organizației județene că am semnat această inițiativă. Îi îndemn și pe colegii de partid să facă același lucru”.