USR a fost primită vineri în ALDE Europe, la Congresul formațiunii paneuropene care are loc în Elveția.

Comitetul Politic al USR, reunit pe 22 iunie la București, a aprobat aderarea Uniunii Salvați România la partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE). 


”După ce am contribuit la formarea unui grup parlamentar nou, al treilea ca mărime din Parlamentul European, USR aderă la partidul european ALDE, pentru că împărtășim valori și idei comune și pentru că doar în acest mod, în perspectiva unor negocieri politice care vor excede cadrul Parlamentului European, vom putea împinge subiecte care țin atât de interesul României, cât și de cel al USR. Vom putea participa la elaborarea politicilor familiei politice și vom avea susținere pentru a ne promova, vom beneficia de schimburi de bune practici în domenii cum ar fi managementul campaniilor. Vom beneficia de training-uri și sprijin metodologic prin diferitele organizații sau fundații care depind de partid sau sunt aliate acestuia. Totodată, calitatea de membri într-un partid european precum ALDE Europe va permite o aliniere a partidelor componente pe subiecte externe sau europene de interes, un exemplu în acest sens fiind un eventual sprijin pe subiecte privind Republica Moldova”, a declarat atunci președintele USR, Dan Barna.

ALDE Europe are 67 de partide membre. Pe scheletul formațiunii s-a format un nou grup politic în Parlamentul European - Renew Europe din care fac parte eurodeputații Alianței 2020 USR PLUS.

Din ALDE Europe a făcut parte și partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, dar relațiile erau foarte încordate, întrucât conducerea ALDE Europe era nemulțumită de sprijinul dat de ALDE România modificărilor controversate la legile justiției. După europarlamentarele din mai, când partidul lui Tăriceanu nu a obținut 5% - prag ce-i permitea intrarea în PE - ALDE România a anunțat că se retrage din ALDE Europe. Mișcarea a fost făcută pentru a evita iminenta excludere din familia liberalilor europeni.