USR anunță că lansează o campanie de strângere de semnături pentru a pune presiune pe PSD și PNL să elimine pensiile speciale

Campania, disponibilă pe site-ul https://stoppensiispeciale.ro/, va include și deplasări prin țară, din ușă în ușă, a membrilor USR. Ei spun că vor fi din nou și în stradă, în toată țara, pentru a discuta cu oamenii și pentru a strânge semnături în vederea tăierii pensiilor speciale. 

Până la ora transmiterii acestei știri, peste 10.500 de români au semnat deja pentru eliminarea pensiilor speciale.

„Ieșim din nou în stradă să vorbim cu oamenii, să-i ascultăm, să le aflăm nemulțumirile și părerile și să le aducem în Parlament. Am fost, suntem și rămânem vocea cetățenilor cinstiți din țara asta, care s-au săturat să fie mințiți și furați pe față de PNL și PSD. Avem nevoie de această reformă a pensiilor speciale nu doar ca să nu pierdem bani din PNRR, ci pentru că așa este sănătos pentru noi toți. Nu suntem Republica Specialilor, nu este corect ca unii să primească și de 10 ori mai mult decât 5 milioane de pensionari care au pensia medie de până în 1.800 de lei”, spune președintele USR, Cătălin Drulă.

Campania a fost lansată în contextul în care Coaliția PSD-PNL-UDMR a votat în Senat un proiect de lege care nu elimină nicio pensie specială și pune în pericol banii din PNRR.

Senatul a adoptat așa-zisa reformă a pensiilor speciale, dar nu rezolvă problema "specialilor"

Mai mult pe EurActiv »