USR depune vineri sesizarea la CCR împotriva legii de creștere a taxelor inițiată de Guvernul PSD-PNL, a anunțat Biroul de presă al formațiunii

Ionuț Moșteanu, vicepreședinte și purtător de cuvânt al partidului, va da declarații de presă, de la ora 11:00, pe holul din fața Cuții.

Guvernul și-a asumat răspunderea marți seară, în fața celor două Camere ale Parlamentului, pe controversatul pachet cu măsurile fiscale.

Opoziția are la dispoziție trei zile să atace proiectul la CCR și să depună o moțiune de cenzură. Dacă moțiunea nu este depusă sau nu trece de vot, se consideră că măsurile sunt adoptate.

Din cauză că opoziția nu a putut aduna cele 117 semnături minime pentru a depune o moțiune, acest demers a fost abandonat.