USR nu merge luni, de la ora 12:30, la consultările cu președintele Klaus Iohannis, convocate pentru formarea unui nou Guvern.

Dacian Cioloș l-a numit pe Klaus Iohannis "nașul monstruoasei coaliții" dintre PNL, PSD și UDMR, în timp ce îl acuză că nu a mai fost "protectorul României".

De asemenea, acesta a precizat că USR va face opoziție blocului "anti-reformator” și anunță că va folosi toate pârghiile din Parlament și din Parlamentul European pentru a se asigura că banii din PNRR vor finanța proiect de modernizare și "nu vor ajunge în conturile clientelei PNL - PSD".

+++

Administrația Prezidențială a anunțat vineri că președintele a convocat consultările cu partidele și formațiunile politice parlamentare luni, de la ora 12:00. PNL, PSD și UDMR vor merge împreună la discuții cu Iohannis.