USR susține introducerea certificatului verde ca măsură de protecție la locul de muncă atât pentru protecția angajaților, cât și pentru persoanele cu care aceștia vin în contact.

Astfel, USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a certificatului verde pentru toți angajații, indiferent că aceștia activează în sistemul public sau cel privat. 

Propunerea va fi depusă la Camera Deputaților sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ care a trecut recent prin Senat.

"De asemenea, având în vedere scara largă de aplicare a acestei măsuri, vom propune și o perioadă tranzitorie de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. În cele 60 de zile, angajații își vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului", transmite USR printr-un comunicat de presă.

După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajații nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. 

În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. Dacă un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia.

Motivarea propunerii USR din perspectiva sănătății publice:

1. Limitarea numărului de persoane, care au acces într-un spațiu închis, reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de scădere a riscului de infectare cu o boală contagioasă cu transmitere respiratorie (prin picături de secreții și/sau aerosoli). În același timp, în pofida știrilor false propagate de anumiți comunicatori politici, este foarte important de menționat faptul ca s-a dovedit științific importanța vaccinării în reducea riscului de infectare precum și a gradului de contagiozitate.

Astfel, la o densitate egală a numărului de persoane (raportat la suprafața sau volumul spațiului respectiv), riscul de infectare va fi semnificativ mai redus în cazul unui grup de persoane vaccinate față de un grup de persoane nevaccinate. Altfel spus, pentru un anumit nivel de risc considerat acceptabil, numărul maxim de persoane admis va putea fi mai mare, dacă toate ar fi vaccinate.

În concluzie, condiționarea accesului în spațiile publice închise de finalizarea schemei de imunizare ar contribui la scăderea riscului de infectare și ar trebui să reprezinte un stimulent suplimentar în sprijinul deciziei de vaccinare.

2. Persoanele care obțin certificatul digital în urma trecerii (recente) prin infecție sau în urma vaccinării, chiar dacă nu sunt ferite complet de posibilitatea de reinfectare sau de „breakthrough infection” (infecție la vaccinat), au un risc mult redus (până la 90%) de a face forme de boală, care să necesite internarea, ceea ce are atât un beneficiu direct (pentru persoana în cauză), cât și indirect (prin scăderea presiunii pe sistemul sanitar).

3. Trebuie asumat că introducerea pentru toate categoriile de personal a certificatului este o măsură de impulsionare a campaniei de vaccinare, pentru că s-a constatat că până la acest moment nu s-a reușit atingerea unui prag suficient pentru evitarea unor valuri epidemice de mare severitate. În acest moment există o pondere suficientă din populație nevaccinată încât chiar și un previzibil „val 5” să fie însoțit de un număr nepermis de mare de decese. De asemenea este de necontestat că introducerea recentă, pentru activitățile / spațiile considerate ne-esențiale, a unor restricții în funcție de certificatul digital, a contribuit la o revigorare temporară a campaniei de vaccinare.

4. Prin introducerea obligativității prezentării certificatului digital în cât mai multe sectoare de activitate se urmărește controlul epidemiei COVID-19 la nivel național atât pe termen scurt (prin verificarea statusului imun sau al infecției, necesare obținerii și prezentării certificatului), cât și pe termen mediu și lung (prin stimularea indirectă a vaccinării).