Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului l-au votat marți pe fostul președinte PSD al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Valeriu Zgonea a fost ales cu 270 de voturi "pentru" și 33 de voturi "împotrivă".

Mihai Eftimie a primit 33 de voturi "pentru" și  270 "contra".

Votul a fost secret și s-a exercitat cu buletine de vot. La dezbaterile din plen, cu excepția PNL, PSD și UDMR nicio altă formațiune nu a fost de acord ca Valeriu Zgonea să devină președintele ANCOM.

Instituția la care PSD l-a impus pe Zgonea este esențială pentru că ea controlează piața telecom. Numirea este cu atât mai controversată cu cât soția lui Valeriu Zgonea, Laura Zgonea, lucrează tot la ANCOM, pe postul de secretar general.

Pentru funcția de șef la ANCOM și-a depus candidatura și Mihai Eftimie, susținut de USR. Cei doi au fost avizați luni favorabil în Comisiile reunite pentru tehnologia informațiilor.

Valeriu Zgonea, în prezent angajat la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI București), a fost președinte al Camerei Deputaților în perioada 2012 – 2016. În octombrie 2015 a fost ales în funcția de președinte executiv al PSD, dar în aprilie 2016 a fost exclus din partid după ce a declarat că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze de la șefia partidului ca urmare a condamnării cu suspendare în dosarul fraudării referendumului din 2012.

Același Zgonea, care de acum va conduce timp de 6 ani ANCOM, a scăpat în 2022 de un dosar penal după ce a fost achitat la Curtea de Apel București. În primă instanță, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență.

În ultimele săptămâni, Valeriu Zgonea a fost văzut des intrând sau ieșind din biroul șefului Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, însă acesta nu a discutat niciodată cu presa și nici nu a spus de ce tot vine la Parlament, potrivit reporterului EURACTIV România acreditat pe Parlament.

Marcel Ciolacu nu vede vreo problemă cu "domnul Zgonea"

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu vede nicio problemă că PSD l-a "reabilitat" pe Valeriu Zgonea.

"Nu l-am reabilitat. Dar ce a pățit domnul Zgonea? A fost trimis în judecată. În acel moment s-a retras din spațiul public și îi mulțumesc pentru acest lucru, cum cred că ar trebui să facă orice demnitar. În acest moment, domnul Zgonea este achitat definitiv și irevocabil", a spus Marcel Ciolacu, întrebat de ce a fost "reabilitat" Valeriu Zgonea. 

Când o jurnalistă i-a spus că Valeriu Zgonea a fost achitat pentru că probele din dosar nu au mai fost luate în calcul, șeful PSD i-a cerut acesteia să se informeze: "La un moment dat a fost condamnat în primă instanță, iar când i s-a dat soluția definitivă a fost achitat. Nu cred... nu c... cred, în primul rând, că cei care fură și sunt corupți să se ducă la pușcărie, dar cred că trebuie să respectăm și drepturile omului".

+++

ANCOM a mai avut un șef impus de PSD și în trecut, atunci când Sorin Grideanu a fost numit președintele în noiembrie 2017, la câteva luni după ce Guvernul său a fost demis chiar de PSD-ul condus de Liviu Dragnea. În 2020, acesta a demisionat pentru a nu intra în incompatibilitate după ce a fost numit prim-vicepreședinte al PSD sub conducerea lui Marcel Ciolacu.

În locul lui Grindeanu a venit Vlad Stoica, începând cu data de 13 octombrie 2020, pentru perioada rămasă a mandatului de șase ani început de Grindeanu. Și acesta a fost impus tot de PSD, fiind în trecut șef al Cancelarei fostului prim-ministru Victor Ponta.

A fost inaugurat Centrul Cyber al UE de la București, prima entitate europeană cu sediul în România

Mai mult pe EurActiv »