Președintele Pro România, Victor Ponta, a fost ales vineri vicepreședinte al Partidului Democrat European (EDP), la un eveniment care se desfășoară la Paris.

Pe agenda întâlnirii se află înnoirea conducerii EDP, diverse modificări statutare și evaluarea cererilor de aderare. 

"Cred cu tărie că locul României este și trebuie să rămână în Europa. Tocmai de aceea, trebuie să facem și noi ceea ce fac toate statele moderne din Europa și din alte regiuni ale lumii, să stimulăm și să folosim potențialul uman și natural al țării noastre. Apartenența la un grup care are aceleași credințe ca ale noastre ne dă siguranța că, având aliați puternici, putem să ne îndeplinim obiectivele naționale”, a explicat Victor Ponta. 

Pro România a devenit membru al Partidului Democrat European în luna iunie a acestui an, după ce inițial a avut statut de observator.

Partidul Democrat European (EDP), înființat în decembrie 2004, la Bruxelles, este o formațiune politică ce are doctrină de centru și este în favoarea integrării europene. EDP a fost fondat ca reacție la influența crescândă a partidelor eurosceptice în cadrul instituțiilor europene și a atras partidele pro-europene din grupul Partidului Popular European (PPE), pentru a forma un nou bloc multinațional de centru.