Violeta Alexandru, consiliera liderului liberalilor Ludovic Orban, a fost aleasă marţi, în şedinţa Biroului Executiv, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bucureşti.

Postul era râvnit şi de Rareş Bogdan, căruia peste 600 de liberali i-au cerut printr-o scrisoare să preia şefia PNL Bucureşti. Fostul şef al organizaţiei, Cristian Buşoi, şi-a exprimat şi el susţinerea faţă de fostul moderator, cel care a fost primul pe lista PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus că ela propus-o pentru funcție pe Violeta Alexandru.

"Violeta Alexandru este propunerea care a fost formulată de mine în baza deciziei luate de BPN, pentru conducerile interimare pe București. Până săptămâna viitoare, împreună cu președintele interimar București să formulăm propuneri pentru președinții de sectoare, iar peste încă o săptămână să putem mandata conducerile interimare în ansamblul lor", a declarat Ludovic Orban.

Rareş Bogdan a declarat după şedinţă că au fost şi discuţii tensionate, dar liberalii au ieşit "mai uniţi". El a mai spus că orice fricţiuni trebuie să înceteze deîndată, deoarece alegerile prezidenţiale nu sunt câştigate, iar preşedintele Klaus Iohannis are nevoie de un partid puternic.

Bogdan a precizat că Alexandru e un om "foarte valoros", care a muncit mult în campanie, dar a avertizat-o în şedinţă că la Bucureşti sunt şi "crocodili", şi "şobolani mari", iar astfel de persoane trebuie "puse la punct". Nu trebuie "să se lase încălecată", e nevoie să aibă un ciocan "învelit într-o catifea.

 Rareş Bogdan nu a dorit să discute despre neînţelegerile din partid. Presa a scris în ultimele zile despre conflictul dintre Orban şi Bogdan.