Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri că o remaniere guvernamentală va fi decisă în urma evaluărilor pe care le va face, precizând că deja au început analizele pe fiecare minister în parte.

"O remaniere o voi decide în urma evaluărilor pe care le fac. Deja am început evaluările pe fiecare minister în parte, raportate la programul de guvernare", a declarat Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în județul Argeș, scrie Agerpres.

"S-au făcut foarte multe lucruri, multe lucruri în afara programului de guvernare. Dar, așa cum spus de când am preluat mandatul, pentru mine este important ca fiecare punct din programul de guvernare să fie îndeplinit de fiecare minister în parte, de Guvern per ansamblu, pentru că fiecare are o foaie de parcurs de care trebuie să țină seama", a mai declarat premierul.

Întrebată săptămâna trecută la Constanța dacă la Comitetul Executiv al PSD de sâmbătă se va decide o remaniere guvernamentală, Viorica Dăncilă a negat, precizând că în septembrie va începe o evaluare a fiecărui ministru, în funcție de programul de guvernare. Premierul a mai spus că evaluarea se va face în cadrul Coaliției.

Tot săptămâna trecută, ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete, și-a dat demisia. Interimar la acest minister a fost propus vicepremierul Viorel Ștefan.