Fostul premier Viorica Dăncilă, în prezent consilier la BNR, a anunțat marți că a demisionat din PSD și s-a alăturat unei noi formațiuni politice.

"Cred că mulți dintre d-vs v-ați întrebat dacă mai există o șansă ca România să ne aparțină. Mi-am pus și eu, de nenumărate ori, această întrebare, și da, cred cu convingere că acest lucru se poate realiza. Cum? Doar dacă fiecare dintre noi luăm decizii radicale.Eu am luat acum această decizie. După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formațiuni politice noi. Partidul "Națiune Oameni Împreuna" (NOI). Un partid tânăr, cu oameni tineri, dar valoroși, oameni care au decis să nu mai stea deoparte", a scris Viorica Dăncilă pe pagina ei de Facebook.

Ea a mai scris că nu a fost ușor ca, după 26 de ani în care a activat în PSD să facă acest pas, dar nu se mai regăsește în PSD.

"Nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia. Nu eu i-am trădat, ei ne-au trădat pe mulți dintre noi, au dezamăgit încrederea acordată de foarte mulți români. Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune și rele. De aceea, sunt convinsă că revenirea mea în politică va atrage și multe critici. Însă, ca un om care își iubește țara, ca un bun român, nu pot sta deoparte când văd că lucrurile nu merg bine. Nu am ales să revin în politică pentru a crea sau a întreține divergențe cu cineva sau pentru a ataca celelalte formațiuni politice, chiar dacă am fost atacată cu încrâncenare și agresivitate, chiar din interiorul partidului din care făceam parte. Am revenit în politică pentru a crea consens, pentru un vis mai vechi în care politica poate fi și altfel, o politică în care interesul personal și cel de partid să fie înlocuit cu interesul național", a mai scris aceasta.