La un an de guvernare PNL-PSD, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut bilanțul ministerului, afirmând că 2022 a fost "anul investițiilor", iar rezultatele vor vizibile în următorii 2-3 ani.

"2022 a fost anul investițiilor! Deși a fost un an plin de provocări alături de prim - ministrul Nicolae Ciucă, de colegii de la Guvern și echipa de la minister am gestionat criza energetică prin măsuri de protecție a cetățenilor și economiei, dar în același timp am susținut și investițiile. Rezultatele acestor investiții masive vor deveni vizibile în următorii 2 - 3 ani, iar astfel ne vom asigura independența și securitatea energetică", a scris ministrul într-un mesaj pe Facebook.

El a mai precizat că prin ministerul Energiei au intrat cei mai mulți bani europeni atrași până în prezent în acest domeniu - peste 1 miliard de euro, la care se adaugă cele mai multe ajutoare de stat pentru companii strategice precum CEO, Transelectrica - peste 2 miliarde de euro.

"Totodată, am așezat în linie dreaptă proiectul dezvoltării Centralei Nucleare de la Cernavodă alături de parteneri strategici care să ofere siguranță și securitate României. Am stabilit în mod definitiv și irevocabil parteneriate cu SUA și state membru NATO pentru dezvoltarea Reactoarelor 3 și 4. Am obținut sprijin financiar de peste 3 miliarde dolari pentru Reactoarele 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă de la Statele Unite ale Americii. Și am făcut ca România să devină prima țară din Europa în care va fi amplasat un reactor nuclear modular de mici dimensiuni – SMR, în parteneriat cu americanii de la NuScale – încă un parteneriat strategic cu SUA în domeniul nuclear, fiind obținută finanțarea pentru un studiu pentru stabilirea amplasamentului și fiind stabilit și amplasamentul acestuia, la Doicești în județul Dâmbovița", a mai scris ministrul.

Popescu susține "nu a existat un an de când în România este organizat domeniul energetic cu un minister propriu în care să se fi reușit mai multe pentru eliminarea dependenței României față de gazul rusesc, fie prin exploatări directe (BSOG în perimetrele de mică adâncime Ana și Doina), controlul românesc asupra perimetrului Neptun Deep, fie prin cadrul legislativ favorabil investițiilor, fie prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz".

Ministrul Energiei amintește și de finalizarea tranzacției Romgaz - ExxonMobil pentru a avea control românesc asupra perimetrului Neptun Deep.

"Decizia Finală de Investiție (FID) este așteptată să fie luată în curând. Totodată, am creat cadrul pentru un terminal de lichefiere a gazelor naturale și un terminal de regazeificare precum și alte instalații și facilități necesare în scopul transportului de gaze din zona caspică în România, prin Memorandumul între compania azeră SOCAR și Romgaz", a conchis ministrul.