Vosganian: Parlamentul nu se supune decât voinței Parlamentului și spiritului și legii Constituției

În ședința în care deputații au respins cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul Rovanei Plumb, Varujan Vosganian a susținut că Ministerul Public nu are dreptul să ceară cercetarea penală a unui parlamentar.
"Parlamentul nu se supune decât voinței Parlamentului și spiritului și legii Constituției și a tuturor legilor care derivă din asta…Dreptul exclusiv de începere a cercetării penale a unui deputat, membru al Guvernului pentru fapte săvărșite în exercitarea funcției revine exclusiv Camerei Deputaților", a spus Vosganian, adăugând că deputații nu trebuie să-și justifice votul în condițiile în care e dreptul lor exclusiv.
Deputatul ALDE a explicat că nu e vorba de o imixtiune pentru că actul de justiție începe doar dacă se face o cerere și nu Ministerul Public are dreptul să ceară cercetarea penală a unui parlamentar, ci Camera Deputaților, respectiv, Senatul: "Această hârtie e o jignire adusă Parlamentului și o încălcare a Constituției".
Comentarii