Comisia specială comună a Parlamentului pentru elaborarea, modificarea și completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis joi ca votul în Diaspora să dureze trei zile.

Astfel, potrivit raportului final al Comisiei, românii din Diaspora vor putea vota în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. 

"În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7:00 și se încheie la ora locală 21:00. Prin excepție de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării", se arată în raportul întocmit de parlamentari, care urmează să fie supus votului celor două Camere.

De asemenea, deputații și senatorii au decis ca în ziua de vineri, votarea să înceapă la ora locală 12:00 și să se încheie la ora locală 21:00, ia sâmbăta votarea să înceapă la ora locală 7:00 și să se încheie la ora locală 21: 00.